Se sting încet azi felinare

Se sting încet azi felinare,
Ce luminau în miez de nopți,
În fața harului de astăzi,
Se-nchid a inimilor porți.

Se duc încet mijlocitorii,
Se pierde dragostea dintâi,
Strajerii dorm în vremi de strajă,
Căci pentru ei sunt prea târzii.

Se-nchid și gurile ce-odată,
Cântau în miez de strâmtorări,
Deschise sunt azi căi străine,
Ce nu sfârșesc de după zări.

O mult prea mare amăgire,
Născută este pe pământ,
Ne se ascultă de cuvântul,
Ce la lăsat un mare Sfânt.

Slăbănogesc și stâlpii care,
Au fost de Domnu-nsărcinați,
Gradina Lui se ofilește,
E plină ea de pomi uscați.

Slujirea azi... e o mândrie,
Suspine-n ea nu se găsesc,
Căci este ea însărcinată,
De omul care-i pământesc.

E multă zarvă... alergare,
Dar fără țintă său un rost,
Plăcerile ce sunt de-o clipă,
Au devenit un adăpost.

Credința piere și apare,
O nepăsare... ce e grea,
E părăsit-acea lucrare,
Ce pentru Domnul ea era.

Sunt miei... oițe lepădate,
Prin văi adânci... locuri pustii,
Căci nu mai au chiar nici păstorii,
Un foc al dragostei dintâi.

Batjocorit este slujbașul,
Ce-ndeplinește slujba grea,
Cad roade căci secerătorii,
Nu mai lucrează-n voia Sa.

La loc de cinste nu e Domnul,
Talentele azi au urcat,
De teologi cu nume mare,
Este amvonu-nconjurat.

Mai multe fețe sunt spre ceruri,
Căci haina scump-a devenit,
Azi a creștinului podoabă,
Însă sub ea... nu e smerit.

Se strâng comori ce n-au valoare,
Ce ruginesc... căci au uitat,
Valoarea cea Dumnezeiască,
Ce este doar în loc înalt.

Căci lăcomia e primită,
La masa-ntinsă de acei,
Ce se numesc creștinii care,
Stau la o masă cu cei răi.

E vremea clipelor din urmă,
Creștinii nu mai sunt uniți,
Nu sunt lumină și nici sare,
De lume nu-s deosebiți.

E răzvrătire... dezbinare,
Fățărnicia a pătruns,
Se-aude-adesea... curățire,
Un glas ce strigă el de sus.

De nu luăm aminte bine,
Nu vom ajunge-n Paradis,
Vom sta în chinul cel ce-i veșnic,
Așa cum în cuvânt e scris.

De nu ne lepădăm de lume,
De locul sfânt nu vom avea,
Vre-o unul parte căci sfințirea,
Pe calea-ngustă este ea.

De nu ne-ntoarcem la credința,
Și adevăr de la-nceput,
Vom rămânea în grea pierzare,
Ce are doar un început.

Să ne căim de-această stare,
Ce peste noi ea s-a lăsat,
De nepăsare de lucrare,
Și să-i slujim neâncetat.
Amin