text Poezii crestine

Se moare și se plânge tot mai mult

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Mă scutur de poverile prea multe,
De visele ce m-au urmat mereu,
De dorurile vechi, acum cărunte
Și mă apropii mult de Dumnezeu!

Amurgul vieții tot îmi dă târcoale,
Pășesc tăcut printre copaci stingheri,
Prin pălmile trudite, acum goale,
S-au strecurat și ierni și primăveri!

Mi-e dor de strălucirea tinereții,
De bucuria strânsă în priviri,
Azi dau tribut și timpului și vieții,
Câte puțin din multele-amintiri!

Cu ce rămân? Credința mă mai ține,
Să nu mă las înfrânt de tot ce-i rău,
Când plâng cu-amar, din zările senine,
Al meu Isus, mă ia pe brațul Său!

Privesc în jur, nu-i prieten și nici frate,
Parcă nicicând n-au fost în viața mea,
Singur petrec și-mi zic că mâine, poate,
Mă va-ntreba de soartă cineva!

Nu, n-am să dau oricărui, socoteală,
Doar Unuia și-Acela-I Dumnezeu!
El m-a scăpat de traume, de boală,
Prin Duhul Sfânt, cu mine e mereu!

La El alerg, când nimănui nu-i pasă,
De oful meu, de sufletul flămând,
Pășesc timid pe drumul către Casă
Și-adorm cu El în inimă și-n gând!

Îți mulțumesc, o, Tată! Nimeni altul,
Nu mi-a adus speranță, mângâieri,
Tu mi-ai făcut credința ca bazaltul
Azi nu mai sunt acel ce am fost ieri!

Te-ndură Doamne azi de omenire,
Toarnă balsam pe răni ce încă dor,
Trimite peste lume o trezire,
Deșteaptă-n ea al Duhului fior!

Azi pe planetă mult prea greu e traiul,
Se moare și se plânge tot mai mult,
Stârpește pandemia, putregaiul
Și-apropie-ne de cerul Tău cel sfânt!

Doar prin credință vom putea răzbate
Prin jungla răutății, prin furtuni,
La Dumnezeu găsim oricând dreptate,
Noi să fim oameni și să fim mai buni!

Iar când poverile se-adună și sunt grele,
Să le lăsăm la cruce, la Cristos,
Ne-om înălța mai sus, mai sus de stele,
Cu sufletu-mpăcat și bucuros!

18/11/2021, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>