Se mai aude o chemare

Se mai aude o strigare,
O, scump Isuse... mila Ta,
E pentru toți fără hotare,
Dar până când vei mai răbda.

O, Doamne cât mai rabzi durerea,
Ocară numelui Tău sfânt,
Și astăzi ești hulit de oameni,
Care robesc acest pământ.

Se mai aude o chemare,
Din cerul sfânt și minunat,
Dar lumea-și pierde ascultarea,
Și merge tot spre întuneric, neîncetat.

Se stinge dragostea curată,
Credința multora s-a dus,
Iar omul caută viața,
Departe azi de Tine, Isus.

Dar harul încă se revarsă,
Peste acei fără puteri,
Și mâna Ta mai stă întinsă,
Spre cei pierduți și cei stingheri.

Mai bați și astăzi la-a lor ușă
Cu dragoste și îndurare,
Dorind să le aduci lumină,
Și pace sfântăn orice stare.

Mai pui în inimi cercetarea,
Când omul cade apăsat,
Ca să-nțeleagă... fără Tine,
Tot drumul lui e-ntunecat.

Dar vine ziua judecății,
Când harul sfânt se va sfârși,
Iar cei ce-au stat în nepăsare,
Un prea târziu vor întâlni.

De-aceea încă-i vreme astăzi,
Să vii smerit la tronul sfânt,
Căci Dumnezeu își varsă mila,
Peste acest sărmani pământ.

Și încă glasul milei sfinte,
Răsună blând către păcat,
Chemând pe omul prins de lume,
Să vină iar la Împărat.

Mai arde candela iubirii,
În noaptea care-i pământ,
Căci Dumnezeu nu vrea pieirea,
Celui zdrobit și căzut frânt.

El încă plânge pentru suflet,
Când vede omul rătăcind,
Și-i iese-n cale cu iertare,
Celui. ce merge suspinând.

Deci nu disprețui chemarea,
Ce azi răsună ca un jar,
Căci mâine poate uşa milei,
Ea nu se va deschide iar.

O, vino astăzi fără teamă,
Așa cum ești, împovărat,
Căci brațul Lui se mai întinde.
Pentru cel slab și apăsat.
Amin