Se întâlnesc vecinii în iad

"E întuneric beznă. Nu-s stelele... nici luna...
Nici nu s-or mai aprinde. . stinse-s pe totdeauna...
Oh, vai! ... dar ce căldură! . .
E înăbușitoare! ...
Crește fără măsură! ...
Dar unde sunt dus oare? ... .
Îmi pare numai mie sau pâlpâie în zare
O linie înfocată ce crește tot mai tare? ?
Îmi pare că se-aud și țipete! . . Visez? ? . .
Ba nu! Realitate-i, acum realizez! !"
Începi să vezi cu groază că iadul te așteaptă
Și nu-l vrei dar gardienii spre-al lor stăpân te poartă!
Tot crește fierbințeala, te-apropii tot mai mult
De țipete, de iazul cu foc și cu tumult.
-O, uite cine vine, hai lângă-al tău vecin:
Voi doi veți fi tovarăși de foc etern și chin!
(Așa spune Vrăjmașul). . în gheara lui te ia
Și iute te strămută pe veci în groapa sa.
Tu plângi și vrei afară, dar nu mai poți ieși:
E prea târziu acuma spre-a te mai pocăi...
Aici îți vezi vecinul, vecinul care-n viață
Te întâlnea pe stradă chiar dis-de-dimineață.
Și la amiaz și seara, stătea chiar lângă tine;
Cu geamuri spre-a ta curte, el te vedea prea bine.
-Vecine, nu știut-am că fost-ai pocăit...
Ah, dar de ce de Domnul Isus nu mi-ai vorbit? ? . .
De ce? ? . . Ți-a fost rușine sau n-ai vorbit de fală? ? ? ...
Mai bine-i că-s acuma pe veci în fierbințeală? ...
Mai bine-i că acuma în flăcări mă topesc
Și-n veșnica durere sufletu-mi mistuiesc? ? ...
N-aș fi crezut vreodată că pocăit erai,
La cum vorbeai de alții, la câte mai făceai...
Și chiar dacă de Domnul Isus mi-ai fi vorbit
Nu m-ar fi-ntors din lume așa un pocăit! ...
De ce n-ai fost exemplu și-apoi să îmi vorbești
Și mie de Golgota, de slăvile cerești? ... .
Tu și mai plin de ură și mult mai păcătos
Și mai cu două fețe decât mine ai fost!
Cumplită e dogoarea, cumplit fără Isus...
De ce-ai trăit minciuna și de cer nu mi-ai spus? ? ? ...
- Vecine, prea târziu e, în cel Rău am trăit...
Acuma vezi prea bine c-am fost un ipocrit... .
De aș putea ca timpul să-l pot da înapoi
Aici n-ar mai ajunge niciunul dintre noi...
O, cât de rău îmi pare că nu am ascultat,
Că mi-am pierdut răsplata și am ajuns în iad!
Pentru eternitate aici să chinuiesc
E o pedeapsă cruntă... crunt mă tot mistuiesc...
*
S-au întâlnit vecinii... dar nu în cer, ci-n iad...
Vecini au fost și-n viață, dar și dincol' de vad.
Și nu dincol' de vadul cerescului Iordan,
Sus în eterna țară, în sfântul Canaan...
Ci dincolo de vadul hotarului surpat
În veșnica pedeapsă, în iazul înfocat. .
***
Dacă asculți acuma sau dacă azi citești
Aste versuri, înseamnă că încă-n viață ești!
Nu, n-ai ajuns în gheenă, mai este încă Har,
Curge încă iertare pentru tine în dar!
Dar sigur fii că fi-va întocmai cum s-a scris:
Prea mulți fi-vor vecinii și-aici dar și-n abis! ... .
Se scurge în clepsidră nisipul timpului:
De ce dar nu-ți dai viața în mâna Domnului? .
De ce tu încă nu vrei ca să te pocăiești? .
Dacă pleci chiar la noapte, unde mergi? Te gândești? . .
Vecin vei fi cu cine și unde? Te-ai gândit? . .
În iad sau sus cu Domnul, cu cei ce l-au iubit?
De ești creștin de formă și doar un ipocrit
Întoarce-te la Domnul, și fii chiar pocăit!
Întoarce-te din calea cea rea și fii lumină
Ca să-i conduci și pe-alții spre țara cea senină!
Iar dacă tu, drag prieten, auzi azi vocea Sa
Nu-i refuza chemarea și-acum chiar spune-i: da!
Vreau să-Ți urmez doar Ție, privind numai spre Tine
Pân' voi ajunge-n ceruri, în slăvile divine!
*
Cerul încă așteaptă, intră pe ușa sa
Căci scurtă este vremea pân' ce se va-ncuia!