text Poezii crestine

Se deschide-ncet azi cerul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Se deschide-ncet azi cerul, tot încet, blând și duios,
Se aude glasul care, El răsun-așa frumos.

Pe acel căzut... El glasul, îl ridică-ncetișor,
Îi dă noi puteri pe cale, prin al Duhului fiori.

Strigă El din zori de ziuă, glasul care-i auzit,
De acei ce azi pe cale, ei adânc au ațipit.

Vrea ca să-i trezească glasul, căci îndată de plecare,
Cei ce dorm ar vrea să fie, și El strigă tot mai tare.

Pe cei rătăciți i-adună, astăzi glasul la un loc,
Să-i înalțe... nu să piară, ei în iazul cel cu foc.

O trezire lor le face, dar unii nu se trezesc,
Lumea rea dar și păcatul, îi scufundă... ei orbesc.

Strigă... și a Lui strigare, pe pământ astăzi răsună,
L-aud cei ce stau sub soare, dar și cei ce stau sub lună.

L-aud stelele ce locu-și, mută la strigarea Lui,
Căci sunt ele-ascultătoare, de strigarea glasului.

L-aud munții ce în fața, Lui se-nchină... că-Mpărat,
Este Cel ce se aude, zi de zi neâncetat.

Cel ce astăzi înc-o dată, mila și a Sa-ndurare,
Își arată când mai strigă, poate-o ultimă strigare.

Ooo... Tu glas ce strigi întruna, te rugăm... să nu te-oprești,
Tu să strigi chiar și mai tare, ca pe noi să ne trezești.

S-auzim cât ești de-aproape, până nu e prea târziu,
Să nu taci ca ațipirea, să adoarmă ce e viu.

Mustră-ne cu-a Ta blândețe, căci noi știm... doar glasul Tău,
Poate să ne mustre Doamne-ndepărtându-ne de rău.

Dezlipește-ne Tu ochii, de pământ cu-a Ta strigare,
Ei spre cer să se ridice, adunați la închinare.

La-nchinare fă să fie, cei ce glasul Tău l-aud,
Este auzit Isuse, chiar și de acel ce-i surd.

Plin el este de putere, când răsună tot învie,
Înverzește chiar și trunchiul, ce-i uscat azi în pustie.

Strigă Doamne ca să fie, glasul Tău azi auzit,
Și în cele-ndepărtate, omul unde n-a pășit.

În ascunsurile care, vre-o lumină n-au văzut,
Strigă astăzi mult mai tare, fă-te lor de cunoscut.

Ca să știe... Cel ce strigă, este unul... Dumnezeu,
Glasul Lui mai cheam-acasă, chiar și astăzi ce-i al Său.

Nu vrea unul ca să piară, pentru toți a coborât,
Azi ne spune... '' Luați aminte, l-al Meu glas ce va vorbit''.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>