text Poezii crestine

Se clatină inimi în groază

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Se clatină inimi în groaza ce astăzi, pământu-nconjoară, iubite Isus,
Se-apleacă priviri ce erau doar spre Tine, cândva ațintite mereu doar în sus,
E-atât de adâncă acea clătinare, ce-n inimi ascunde de Tine-un suspin,
Adâncă e Doamne și-acea deznădejde, adusă de valuri ce vin și iar vin.

Se clatină mâini ce erau ridicate, în vremuri de luptă cu cel din adânc,
Sunt azi obosite, sunt puse la gură, să nu se audă din vale vre-un cânt,
Atâtea și drumuri sub bolta întinsă, sunt larg azi deschise, dar nu-s voia Ta,
Închide-le Doamne să nu rătăcească, acei ce-s aleși calea bun-a urma.

Se clatină suflete-n vântul ce bate, de Tine mereu ce cândva se-alipeau,
Căci vântul e rece, așează o ceață, pe ochii spre ceruri mereu ce priveau,
Îi flutură-n goluri de vremi din pustie, crezând că Tu Doamne acolo nu ești,
Dar Tu de pe tronul puterii divine, spre suflete slabe mereu azi privești.

Acelor căzuți ce-s în sita-nvârtită, putere de sus doar Tu poți să le dai,
Să nu-i lași Isuse să cadă vre-o unul, ar vrea să ajungă cu toții în Rai,
Mai dă-le credință, mai dă-le tărie, să treacă ușor prin zăduful aprins,
Să fie ca bobul ce-i copt nu ca pleava, ce este-aruncată în iadul învins.

Ma dă-le și celor ce-s orbi azi lumină, deschide și gurile celor ce-s muți,
În vremea venită să stea-n mijlocire, să nu stea-n păcat ei în lume tăcuți,
Ridică ființe ce stau azi întinse, pe-un mort așternut ce-i de moarte adus,
Mai dă dezlegare să simtă puterea ce este doar mare... venită de sus.

Chiar dacă se clatină astăzi pământul, Tu ancoră poți ca să-i fii azi mereu,
Strapunge-acu norii, arată-ți puterea, pământul să vadă că ești Dumnezeu,
Nimic... niciodată, nu-ți stă Ție-n cale, nici vremea venită, nici timpul venit,
Isuse... i-a astăzi pământul pe brațul, pe-o cruce în cuie ce-a fost pironit.

Arată-ți puterea ca el să o vadă, să nu se mai clatine astăzi pe drum,
Și fă-l ca să vadă că ești peste toate, Stăpân... Împărat și în veci și acum,
Să nu-și împietrească azi inimi aceia ce sunt urmăriți ei mereu de cel rău,
Tu fă-ți azi simțită divina prezența, să simtă că au un măreț Dumnezeu.
Amin(diana)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>