Se clatină astăzi pământul sub groază

Se clatină astăzi pământul sub groaza, de vremi ce-i adusă cu spaimă și chin,
Se clatină-n plâns și durere amară, în timpul din urmă ce-i plin de suspin,
Se clatină-n cernerea azi ce-i adusă de Cel care roade să strângă ar vrea,
El scutură-ntreg azi pământul ca-n ceruri, s-ajungă doar bobul, neghină nu vrea.

Se clatină azi omenirea întreagă, sub veștile care vestite au fost,
Se clatină-n boli ce nu sunt cunoscute, dar nu înțelege că sunt cu un rost,
Se clatină marea ce spumegă valuri, adâncul ei este de teamă cuprins,
Că vine o vreme... ce-i mult prea aproape, în care va fi pe deplin el învins.

Se clatină munții înalți sub puterea, din glasul ce tare răsună acum,
El norii străbate și munții atinge, să-i dea la o parte ar vrea de pe drum,
Oprește și vântul ce bate adesea, mustrându-l căci toată puterea e-a Sa,
Când cerul deschide și strigă mai tare, oprește și timpul să fugă ce-ar vrea.

Se clatină multe-alergări ce-s deșarte, căci văd cât de-aproape e azi un sfârșit,
O teamă le-mbracă căci nu-și știu sfârșitul, va fi în pierzare sau în infinit,
Și caută urma lăsată odată în chinuri, durere și lacrimi fierbinți,
O urmă ce astăzi e-n locul în care vor fi-n veșnicie acei ce sunt sfinți.

Se clatină astăzi priviri ațipite, căci sunt ele-atinse de timpul ce-i greu,
E timpul ce strigă... trezire îndată, e-un strigat ce azi se aude mereu,
Se clatină tot ce-a creat El odată, căci vrea să rămână curat ce-a creat,
În locuri înalte s-ajugă-și dorește, pământul ce azi este el... clătinat.