Se cerne...

Se cerne printre gratii zăpada viscolită
Precum se cern pe tîmple şuviţele-argintii,
Precum se cern pe suflet din viaţa răvăşită
Regretul şi tristeţea apusei bucurii.
Trec anii rînd pe rînd etern şi-n scurgerea-ncetinitoare,
Pe ochi, pe gînd, pe vis se cern tăceri de dus şi de uitare.

Sîntm veacuri parcă aici între zăbrele,
De ne-am uitat şi fiii şi mamele cum sînt,
De nu mai ştim cum est un liber ce cu stele
De nu mai ştim de-i soare sau plouă pe pămînt...
Sîntem bătrîni, dar nu mai ştim
Nici nu vedem la noi schimbarea,
Spre locurile ce iubim de mult am şi uitat cărarea...

La fel trec zi de muncă ori zi de sărbătoare,
La fel trec luni, trec anii, de parcă mii s-au dus, -
Cînd vom ieşi de-aicea, ah, cine ştie oare
Ce vom mai fi din gîndul ce zi de zi l-am pus!
Copiii noştri n-au avut ca alţi copii copilărie...
Şi fără vreme ne-au trecut
Cei dragi, zdrobiţi, în veşnicie!
... Sus credinţa însă, fraţii mei de pîine!
Pieptul încă-i tînăr chiar dacă-i slăbit,
- a fost şi mai rău ieri, mai bine-o fi mîine,
Nu-i nimic pe lume fără de sfîrşit.
Mai vine-o zi cînd orice greu
Şi orice lacrimi vor fi-uitate,
Minunile lui Dumnezeu vin însă-atît de neaşteptate.