Se aude o strigare

Se aude o strigare-n zările îndepărtate,
Colțurile-mprăștiate să nu spună că-s uitate,
Cheamă azi la El popoare, care spun că n-au știut,
Poate-i strigare, când se face cunoscut.

Se aude cum El strigă, peste tot astăzi în lume,
Strigă chiar pe fiecare, nu oricum ci pe-al său nume,
Dar El nu-i băgat în seamă, este astăzi ocolit,
Oricât ar striga de tare, parcă nici nu-i auzit.

Cheamă suflete zdrobite, cheamă inimi care plang,
Doar la El este balsamul, aripilor ce se frâng,
Vrea să dea eliberare dar nu este ascultat,
Cel ce azi întruna strigă, cu o gură de-Mpărat.

Spune s-alergăm îndată, la altarul de-ndurare,
Cât o hain-a îndurării, Cel ce-i viu înc-o mai are,
Cât azi mila se mai vede, cât se-aude glasul Său,
Să ne-ndepărtăm de slujba, care-i pentru cel ce-i rău.

Cât mai curge har din ceruri, să ne-apropiem de El,
Căci prin jertfa sfântă Domnul... Regele Emanuel,
Ne-a dat șansa mântuirii, și o Țară moștenire,
Nu oricare... este Țara, ce deține-o nemurire.

El ne cheamă la sfințire, căci în ceruri toți sunt sfinți,
Calcă pe străzi aurite, ei nu calcă pe arginți,
La neprihănire sfântă, azi ne cheam-acea strigare,
Să luăm bine aminte, căci nu știm când El apare.

S-ascultăm ce azi ne spune, când ne cere pocăință,
Care-i pentru orice suflet, este pentru-orice ființă,
Drept azi să ne fie pasul, după cum El ne-a cerut,
Ca să nu cădem prin sita-n vremurile de cernut.

Căci strigarea ce se-aude-n zările îndepărtate,
Ea ne spune că venirea, Celui viu este aproape,
S-ascultăm ce ea vestește, să ne-apropiem de cer,
Cei ce stau de el departe-n cernere sunt cei ce pier.