text Poezii crestine

Se-aud picurii de ploaie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Se-aud picurii de ploaie, care cad astăzi încet,
Dintr-un nor de primăvara, pe un drum pe care merg.

Aud foșnetul de frunze, dintr-o toamnă mai târzie,
Îmi deschid în grabă ochii, întrebând... ea ce să fie.

Dar și sub zăpada albă, strigă pământu-nghețat,
Ca să vină vara-ndată, el să fie iar lucrat.

Când privesc la ce se-ntâmplă, văd cum trec anii ușor,
Oricât mi-aș dori doar vară, toate-și au azi timpul lor.

Și-acea frunză ce foșnește, și acei picuri de ploaie,
Dar și iarna care este, ea mereu așa vioaie.

Uneori vreau să se-oprească, când afară e frumos,
Dar el trebuie să trecă, căci e scris doar de Hristos.

Trebuie să vină ploaia, alfel eu mă voi usca,
Și de vară am nevoie, soarele să fie-n ea.

Ooo... Isuse, timpul trece, parcă nici nu l-am avut,
Pe acel ce-mi stă în față, azi eu îl aștept mai mult.

Tu îmi spui... că va fi ploaie, vor fi nori, dar și-acel soare,
Ce după orice furtună, el de după deal răsare.

Tu îmi spui, chear de el trece, eu să nu fiu supărată,
Că-n acela care vine, de Tine voi fi luată.

Mai îmi spui, să nu las astăzi, întristarea ca să vină,
Să privesc mereu spre soare, dar și spre-acea lună plină.

Când eu o priveam odată, cu ea-n noapte tot vorbeam,
Și simțeam că ești cu mine, când sub stele eu stăteam.

Acu timpul trece-n grabă, luna nu prea o mai văd,
Și mă simt, că sunt căzută, astăzi Doamne-ntr-un prăpăd.

Dar dacă îmi spui că timpul, trebuie așa să fie,
Voi răbda... așa cum vine, ca s-ajung în veșnicie.

Eu voi tace în tăcere, și sub lună, și sub soare,
Până-mi vei vorbi Tu iară, într-o zi de sărbătoare.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>