Se-aud picurii de ploaie

Se-aud picurii de ploaie, care cad astăzi încet,
Dintr-un nor de primăvara, pe un drum pe care merg.

Aud foșnetul de frunze, dintr-o toamnă mai târzie,
Îmi deschid în grabă ochii, întrebând... ea ce să fie.

Dar și sub zăpada albă, strigă pământu-nghețat,
Ca să vină vara-ndată, el să fie iar lucrat.

Când privesc la ce se-ntâmplă, văd cum trec anii ușor,
Oricât mi-aș dori doar vară, toate-și au azi timpul lor.

Și-acea frunză ce foșnește, și acei picuri de ploaie,
Dar și iarna care este, ea mereu așa vioaie.

Uneori vreau să se-oprească, când afară e frumos,
Dar el trebuie să trecă, căci e scris doar de Hristos.

Trebuie să vină ploaia, alfel eu mă voi usca,
Și de vară am nevoie, soarele să fie-n ea.

Ooo... Isuse, timpul trece, parcă nici nu l-am avut,
Pe acel ce-mi stă în față, azi eu îl aștept mai mult.

Tu îmi spui... că va fi ploaie, vor fi nori, dar și-acel soare,
Ce după orice furtună, el de după deal răsare.

Tu îmi spui, chear de el trece, eu să nu fiu supărată,
Că-n acela care vine, de Tine voi fi luată.

Mai îmi spui, să nu las astăzi, întristarea ca să vină,
Să privesc mereu spre soare, dar și spre-acea lună plină.

Când eu o priveam odată, cu ea-n noapte tot vorbeam,
Și simțeam că ești cu mine, când sub stele eu stăteam.

Acu timpul trece-n grabă, luna nu prea o mai văd,
Și mă simt, că sunt căzută, astăzi Doamne-ntr-un prăpăd.

Dar dacă îmi spui că timpul, trebuie așa să fie,
Voi răbda... așa cum vine, ca s-ajung în veșnicie.

Eu voi tace în tăcere, și sub lună, și sub soare,
Până-mi vei vorbi Tu iară, într-o zi de sărbătoare.