Se-apleacă ziua peste seară

Se-apleacă ziua peste seară,
Se-aud cum inimi greu se zbat,
Așteaptă răsăritul care,
Nu are vre-un sfârșit vre-o dat.

Se-aud și gemete în vale,
Sub ceața deasă ce ar vrea,
Să-nghită suflete pe cale,
Dar vre-o putere n-are ea.

Coboară raze strălucite,
Un har de sus ce-i coborât,
Ca să-ntărească pasul celui,
Care aleargă obosit.

Și luna-n noapte luminează,
Să nu-ațipească cel ales,
Ce din ruinele din vreme,
De-o mână cald-a fost cules.

Se-apleacă azi din cer iubirea,
Ca să ridice ce-a căzut,
Să fie gata de plecare,
Acel ce-așteapt-un început.

Îmbracă haine albe... sfinte,
Doar suflete ce au răbdat,
În lupta grea până la capăt,
Păstrându-și cugetul curat.

Coboară azi și împlinirea,
De vise lungi de a avea,
În ziua Lui... o îndurare,
De înălțare-n slava Sa.

Aduce parte și de harul,
Peste pământ ce-i revărsat,
Chiar și prin vești ce-s de războaie,
Dar și de ciumă-i cercetat.

Se-apleacă glasul care strigă,
Blândețea lui astăzi ar vrea,
Să dăruiască mântuire,
De milă-i plină vocea Sa.

Strigarea Lui e auzită,
O veste mare-aduce ea,
Aproape este ziua-n care,
Ce-i greu... sfârșitu-și va avea.
Amin