text Poezii crestine

Scrisoarea mea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Afară-i frig și noapte, în casă e căldură
Și-mi amintesc ce spune cuvântul din Scriptură:
Că Domnul e cu mine, că nu mă va lăsa,
Că steagul biruinței prin El voi înălța!
Și îndemnat de Duhul mă plec în rugăciune
Cu inima ce-mi arde prin El ca un cărbune:
-Părinte sfânt din ceruri, mă plec în fața Ta
Să-Ți mulțumesc divine c-ai fost de partea mea!
Îmi cer smerit iertare dacă Te-am întristat,
Dacă pe calea vieții nu-n totul am vegheat! . .
Prin sângele salvării ce pentru mine-a curs
Mă iartă, sfinte Tată prin Fiul Tău Isus! . .
N-am nici un merit Doamne, dar vin în fața Ta
Și-Ți cer să iei aminte și la scrisoarea mea! . .
Precum demult Ezechia venise-n fața Ta
Cu lacrimi multe-n rugă pentru scrisoarea sa,
Așijderea vin astăzi să cer a Ta-ndurare
Să vadă cei ce nu cred puterea Ta cea mare!
Și azi ca în vechime pare cu neputință
Dar Tu poți totul, Tată, tu-mi poți da biruință!
Ceea ce pentru oameni e-nchis și imposibil
Înseamnă pentru Tine deschis, că e posibil!
De-aceea cu credință mă-nchin că vei lucra,
Știind că-a mea scrisoare acum e-n fața Ta!
Știut-ai dinainte ca ea să se fi scris,
Și că-mi vei da răspunsul de sus, din Paradis!
Rămân cu reverență plecat în fața Ta
Până când rugăciunea Tu mi-o vei asculta!
Și știu c-aproape-i clipa când eu voi arbora
Steagul de biruință întru mărirea Ta!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>