Scrisoarea mamei

Oriunde-ai fi în lume, tu, fiul meu pribeag
Să ştii,mama te-aşteaptă-n al casei noastre prag
Şi zi de zi mă rog să-ţi meargă maică bine.
Să fii cinstit si demn ,să nu-mi aduci ruşine.

Tu ştii cum te-am crescut –cu cîtă suferinţă-
Şi că-n a noastră casă am trăit cu credinţă
Şi am tot aşteptat că ne va fi mai bine.
S-au dus în fugă anii iar noi tot repetam:
-„La anul care vine.”

Acum,cînd bătrîneţea m-apasă tot mai greu,
Cînd văd că lumea merge din rău înspre mai rău
Nici n-am curaj să mă gîndesc la anul care vine.
E mult, copilul mamei,e mult de azi pe mîine.

Acolo unde eşti te roagă dragul meu
Că vremurile-s tulburi si timpul nu-i al tău.
Să poţi să te întorci la cei ce te iubesc.
În satul tău cel drag.La neamul românesc.

Poate o fi mai bine acolo-n altă ţară
Şi traiul mai usor,lipsit de-orice povară.
Dar binele – te costă!Şi se plăteşte greu.
Mama te-aşteaptă acasă.Hai ,vino fiul meu.
Citeam şi lacrimi mari se prelingeau sub gene.
Şi glasul mamei,al celor dragi începu să mă cheme.
Simţeam că-s copleşit de-un greu ş-amarnic chin
Şi m-am văzut atunci de două ori străin.

Străin de locu-n care stau cu alţi străini la masă.
Străin de mama mea.De fraţi,de ţară şi de casă.
................................................................................
Acum,cînd văd că viaţa-mi trece şi amară mi-e sîmbria
Mă voi întoarce-acasă,la noi,în România.

Şi-acolo,lîngă mama,în casa cea de lut
S-a-nfăptui minunea ce-atîta ne-am dorit:
Aceea de a fi cu toţii împreună , şi să uităm pe veci
„De anul ce-o să vină”.

Gabriel Munteanu
Ontinyent-Spania
miercuri, 25 iulie 2012