text Poezii crestine

SCRISOARE CĂTRE LAODICEEA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
SCRISOARE CĂTRE LAODICEEA

Apoc. 3.14

"Dacã nu mai eşti fierbinte şi tot jarul ţi l-ai stins
dar nici rece ca şi lumea cea din care te-ai desprins,
Mã voi lepãda de tine , îngerule îngâmfat,
şi-ţi voi cere socotealã de talantul îngropat !"

Iatã glasul ce strãbate peste veacuri cãtre noi
sã ne dea o nouã şansã în aceste vremi de-apoi.
Domnul sfânt murind pe cruce sub blestemul nostru greu
a-nviat şi-acum e-n slavã ca Hristos şi Dumnezeu.

De acolo El ne mustrã sã fim treji în orice ceas
şi pe cale fãrã Duhul sã nu facem niciun pas.
Lumea ne înşealã lesne dacã-n rugi nu ne smerim
De Stăpânul vieţii noastre s-ascultãm şi sã-L iubim.

Cel ce lumea o susţine prin Cuvântul creator
ne invitã la pãşune şi ne duce la izvor.
Leul cel nãscut din Iuda este încã Mielul blând
ce ne-aşteaptã cu rãbdare rob sã-I facem orice gând.

El vorbeşte tuturora prin al Bibliei Cuvânt
oferind în dar credinţã şi puteri din Duhul Sfânt.
Ucenicii Îl ascultã şi lucreazã cu mult spor.
Maran atha ! Domnul vine în curând pe-al slavei nor.

Ziditorul Adunãrii şi Martorul credincios
cântãreşte fapta noastrã, chiar şi gândul cel pios.
El Se-ndreaptã cãtre tine care porţi un nume nou
însã viaţa ta în lume n-are-al dragostei ecou.

"O, de-ai fi şi azi în clocot cum la început erai
când te-am mântuit sã-ţi fie viaţa ta un colţ de Rai !
Nepãsarea, compromisul, nevegherea, pofta rea,
Mã vor face, prin dreptate, sã te vãrs din gura Mea.

Te înşeli pe tine însuţi când prin gândul cel fãlos
tu consideri pocãinţa ca un lucru de prisos.
De-ai cunoaşte adevãrul despre starea ta de-acum
M-ai chema cu lacrimi grele peste-al vieţii tale scrum.

Îngâmfarea şi mândria le cultivi ca pe-un temei
ca sã-Mi pãrãseşti slujirea, dragostea şi harul ei.
Dar vei strânge-amãrãciune sub al lumii negru vânt
care te-a orbit cu praful trecãtorului pãmânt.

Totuşi Eu te-aştept cu milã sã vii sincer pocãit
şi sã cumperi de la Mine aur bine curãţit,
hainã nouã şi curatã sã M-aştepţi şi sã veghezi
ca în orice-mprejurare doar în Mine sã te-ncrezi.

Dacã vei primi îndemnul şi mustrarea ce-ţi trimit
vei fi sus în cer cu Mine prin iubire mântuit.
Eu te chem la pocãinţã şi la dragostea dintâi
sã lucrezi mai plin de râvnã şi pe stâncã sã rãmâi.

Bat în uşa vieţii tale, stau şi-aştept, aştept mereu
sã deschizi cu rugãciune ca sã-ţi dau meniul Meu :
hranã bunã şi bogatã pentru fiecare gust
bucurie şi putere ca sã mergi pe drumu-ngust.

Luptã, crede şi vesteşte Evanghelia oricui.
Duhul Meu îţi dã putere dar ascultã vocea Lui.
De vei duce lupta bunã Tatãl te va rãsplãti
şi întreaga veşnicie lângã Mine vei domni.











Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>