Scrisoare către Dumnezeu...5

Mai rup o foaie ca să scriu, dar azi una mai mare,
Din noaptea vieții ce-a venit, să scriu vreau o scrisoare,
Din întristarea de sub nori, să strig eu azi aș vrea,
Căci întristarea ce-a venit, ea este-atât de grea.

Și din adâncul de suspin, vreau multele cuvinte,
Ca să le scriu, nu vreau să uit, vreau să-mi aduc aminte,
Ce astăzi m-a îndurerat, pe-al vieții mele drum,
Și mă grăbesc căci vreau să-ncep scrisoarea mea... acum.

— Ooo... Dumnezeule divin, din slava Ta cerească,
Ascultă azi al meu suspin, ce vrea mereu să crească,
Ascultă oful ce-i adus, de el în miez de noapte,
Căci este-un timp în care azi, de cel drag mă desparte.

Acel ce mult el m-a iubit, din viață a plecat,
Mi-e sufletul Isuse sfânt, atât de-ndurerat,
Mi-e tristă inima acum, și doar a Ta-ndurare,
Îmi poate inim-alina, căci e-o durere mare.

Să te cobori aș vrea chiar azi, în drumul vieții mele,
Căci au venit în viața mea, azi vremi atât de grele,
Cu multe tulburări Isus, cu valuri înălțate,
O vreme care de cel drag, ooo... Doamne mă desparte.

Îmi arde inima un foc, aprins atât de tare,
Și flacăra durerii azi, ea este-atât de mare,
Când vei citi te rog să vii, ca Tu să o atingi,
Și focul din inima mea, te rog ca tu să-l stingi.

Un gol rămâne-n urmă azi, coboară... Tu să fii,
Acel ce umple golul meu, în el vreau să rămâi,
Ooo... Doamne cât este de grea, această despărțire,
Ce a lăsat în urma ei, o lungă amintire.

Aș vrea mai multe să îți scriu, dar azi m-a amuțit,
Durerea ce în viața mea, Isuse a venit,
Tot ce doresc este ca Tu, îndată să cobori,
Să mă atingi cu-al mangâierii, Doamne azi fiori.

Vre-o două rânduri mi-au rămas, ca să-ți mai scriu ceva,
În ele vreau ca să te rog, Isus... nu mă uita,
Atunci când Tu o să citești, doar gândul Tău la mine,
Durerea îmi va mângâia, și îmi va fi mai bine.

Din scris aici eu mă opresc, căci vreau să tac acum,
Și după ce citești te rog, Părinte sfânt și bun,
Ascultă și tăcerea mea, ce strigă ea mereu,
Eu știu... doar Tu o înțelegi căci Tu ești Domnul meu.

Acu te las și te aștept, să vii cu mângâiere,
Să nu mai simt ce simt acum, Părinte scump... durere,
Ți-a scris copilul Tău ce azi, el este-ndurerat,
Scrisoarea când o vei primi, Tu să cobori îndat.

Nu mi-a rămas vre-un rând să scriu, ceva ce n-am uitat,
În colț de foaie să te uiți, Părinte-adevărat,
Căci eu mărunt ți-am scris să-ți spun, că mult... mult te iubesc,
Eu știu că știi, dar azi am vrut, ca să îți amintesc.