Scrisoare către Dumnezeu 13

Sub cerul plin de stele vii, în miezul cel de noapte,
Când umbrele-s atât de reci, sunt reci și-acele șoapte,
Ce le aud... o foaie iau, și-ncep din nou a scrie,
Scrisoarea mea pentru Acel ce-i Domn în veșnicie.

Căci vreau să-i spun durerea mea, ce-atâta mă apasă,
Și despre dorul meu aprins, ce-l am... e dor de-acasă,
Pe-o piatră stau... eu mă așez, căci multe vreau să-i spun,
Într-o scrisoare pentru El, ce-ncepe-așa... acum.

—, , O Domn al vieții pe deplin ce ai marea putere,
Încep cu-n rând în care-ți spun, că sunt plin de durere,
Aș vrea să știu, Tu până când, mă lași în lupte grele,
Adu-i un strop de mângâieri, te rog... ființei mele.

Aș vrea să-ți spun că mă înghit azi guri otrăvitoare,
Mă-ndepărtează pas cu pas, de-a Tale vii izvoare,
Și de putere m-au sleit, lovind mereu în mine,
Cu pietre multe ce-au adus, cu ele și suspine.

Aș vrea să-ți spun chiar de mă plâng, e-atât de greu în vale,
Mi-e pasul meu încetinit, el este-un pas agale,
Mi-e inima în întristări, adesea îmbrăcată,
De cei care nu înțeleg, că Tu-mi ești Domn și Tată.

Vreau să-ți mai spun că plâng cu-amar, și inima-mi suspină
Aș vrea mereu eu ca să simt, prezența Ta divină,
Să îmi aducă mângâieri, când Doamne plâng cu jale,
Să simt fiorul cel divin, al bunătății Tale.

Te rog grăbește-te să vii, căci eu închei scrisoarea,
Ca Tu la mine să cobori iubirea și-ndurarea,
Dar eu mai am ceva să-ți spun, preasfinte Domn ceresc,
Eu vreau să-ți spun că zi de zi, te vreau și te iubesc."