Scrisoare către Dumnezeu 11

După o lungă vreme azi, într-un târziu din noapte,
În care-nconjurat eu sunt, de multe... negre șoapte,
Înconjurat de deznădejdi, ce-aduc doar o pustie,
Am hotărât lui Dumnezeu, eu o scrisoare-ai scrie.

Cu lacrimile pe obraz, ce curg fără-ncetare,
Aș vrea mai iute să îi scriu, să-i spun tot ce mă doare,
El poate a mă vindeca, și astăzi vreau să-i spun,
Într-o scrisoare-n care eu, încep să-i scriu acum.
, , –Iubitul meu Părinte scump, din slava cea măreață,
Acel ce lacrimile-mi vezi, ce curg mereu pe față,
O lungă vreme a trecut, de când eu Tată Ție,
Nu ți-am mai scris niciun cuvânt pe-o foaie de hârtie.

Dar astăzi la urechea mea cânta o păsărică,
Era un porumbel Isus, frumos... fără de frică,
Îmi spuse că pleca în zbor, el Doamne înspre Tine,
Și m-a-ntrebat de vreau ca eu, sa-ți scriu azi despre mine.

Aș vrea să-ți spun chiar dacă iar, mă plâng cu-a mea durere,
La Tine pot... căci milă ești, doar Tu-mi ești mângâiere,
Isuse drumul mi-este greu, e lupt-așa greoaie,
Mi-e calea plină de-ntristări, nu este ea vioaie.

Doar ziduri întâlnesc mereu, ce vor să mă doboare,
Și vântul bate-adeseori, mi-aduce clătinare,
Statornic Doamne eu nu sunt, sunt slab... fără putere,
De asta astăzi Ție-ți scriu, căci vreau o mângâiere.

Scrisoarea când o vei citi, să te grăbești îndată,
Să vii tărie să îmi fii, în vremea-nverșunată,
Să vii să-mi dai puterea Ta, căci nu mai am putere,
Și vindecare sa-mi aduci, căci plin sunt de durere.

Aș vrea eu multe să îți spun, căci mi-e durerea mare,
Sunt trist și aș dori ca Tu, să-mi dai înviorare,
Și uneori mă simt că sunt, un singur pe pământ,
Căci bat în mine valuri... ploi... dar și bătăi de vânt.

Și aș mai vrea Ție sa-ți spun, despre singurătate,
Acei din jur m-au părăsit, îi simt așa departe,
Dar vreau scrisoarea s-o închei, s-ajungă ea la Tine,
Căci vreau ca Tu cât mai îndat să te cobori la mine.

Dar eu mai am să-ti spun ceva, nu vreau să uit vre-o dată,
Aș vrea să-ți spun că te iubesc, atât de mult eu Tată,
Aș vrea să-ți spun că viața mea, ar fi printre ruine,
De eu nu te-aș avea Isus, sperând că vii la mine.

Cu-aceste rânduri eu închei, a mea scurtă scrisoare,
Căci porumbelul pleacă-n zbor, la Tine... după soare,
Dar eu rămân că să aștept, să vii cu biruință,
Căci știu Isus că Tu iubești, și azi a mea ființă.