Scrisoare catre Dima

Scrisoare catre Dima

Frate Dima, indraznesc sa iti scriu ce am in gand
Ca nu pot uita de-atuncea, cand noi ne rugam plangand,
Sau cantam de bucurie, intarindu-ne-n credinta
Tot mai alipiti de Domnul, chiar trecand prin suferinta.

Cum, alaturea de Pavel am rabdat chiar prigonirea
De la neamuri si iudei, cand le vesteam mantuirea.
Ai putut sa uiti tu, Dima, cum in dragostea dintai
Ca si mine ai jurat, ca tu neclintit ramai ?

Si ca nu va fi in stare nimic ca sa te desparta
De dragostea lui Hristos ? Dima draga, dar ma iarta,
Sunt asa de intristat, mi-a ajuns si mie stirea
Ca de-acum faci altceva, nu mai vestesti mantuirea.

Mi-amintesc cum altadata, precum scrie, eram una
Si nu ma impac cu gandul sa te pierd pe totdeauna.
Mi-am luat asa ‘ndrazneala si te intreb, frate iubit,
Spune-mi, de cand ai plecat, spune-mi, mai esti fericit ?

Cum a putut sa te prinda dragostea asa, de lume,
Ce chemari te-nduplecara si, ce ti-au promis anume ?
Ce onoare si ce slava, ce cununa, ti-au promis
Cand ai parasit pe Pavel si in taina te-ai decis ?

Vei mai auzi tu oare, « bine, vino sluga buna »
Atunci cand biruitorii, vor primi pe cap, cununa ?
Ce alegere gresita, sortii tu i-ai aruncat,
Pentru dragostea de lume, te-ai racit si te-ai schimbat.

Pavel, va primi cununa, ce-n veci nu s-a vesteji,
C-a luptat lupta cea buna, insa tu, ce vei primi ?
Nu ai vrea, as vrea sa-ti spun, sa te-ntorci iar inapoi
Cu adanca pocainta ? Te vom sprijini si noi.

Alte stiri n-am despre tine, de la Pavel am aflat
Cand ne-a scris intr-o scrisoare, doar ca Dima a plecat.
Ne-a mai scris intr-o scrisoare, despre acei care zidesc
Si ca uni-n loc de aur, lemn si paie folosesc.

Fiecare sa ia seama, ne-a scris el, ca intr-o zi
Lucrarea fiecaruia, focul, o va dovedi.
Si daca lucrarea arde, isi va pierde rasplatirea
Si de-am inteles eu bine, insa, nu si mantuirea.

Ma gandesc la toate-acestea, c-asa scrie-n acel loc
Despre unii c-au sa fie, mantuiti, dar ca prin foc.
Stii si tu cum primi Tatal iar, pe fiul ratacit,
Chiar si dupa ce averea si partea si-a risipit.

Si pe Petru care-odata, de Hristos s-a lepadat
Iar daca s-a’ntors cu lacrimi si cainta a fost iertat.
Nu ai vrea sa faci ca Petru, crezi ca nu vei fi primit ?
Tu stii cazul din Corint, cata hula s-a pornit !

Noi credeam ca niciodata un pacat atat de greu
Nu va mai primi iertare, insa Pavel, dragul meu
Dupa ‘ntelepciunea data, cat si dupa harul dat
Cand i-a vazut pocainta, a zis sa fie iertat.

Binenteles, ca insul, plange- asa precum plangea
David, dupa ce Natan, l-a mustrat de fapta sa.
Te rog, cantareste bine, Dumnezeu e bun si drept,
Insa-mi pare rau de tine, te iubesc si te astept.
Un frate care te iubeste !

Amin.
Nicolae Bec, Portanld, OR.(Dec. 2008)