Scoate Doamne, lucrători

Scoate Doamne, lucrători

Când vorbeşte Dumnezeu, prin Duhul Lui cel Sfânt
Inimile, sunt străpunse adânc, ascultând al Său Cuvânt
Zidiţi în trăire sfântă, ascultând taine cereşti
Rămânând tari în credinţă, departe de cele pământeşti.

Cel rău înşeală, cum a înşelat de la început
Cuvinte fără miez, rămân seci din al Său Cuvânt
Se strecoară în cuvinte, înşirând la vorbe goale
Crezând căci zideşte adunarea, din cuvintele sale.

Ne vorbesc de la amvoane, vorbe goale şi reci
Toate-s din lume luate, sânt nişte fântâni seci
Unde este fântâna, care adapă adunarea însetată?
A secat? Nu mai este apă? Adunarea, să fie adăpată.

Nu mai este zidire în popor, ascultând la vorbe goale
Stinge focul în popor, al Duhului Sfânt, în adunare
Doamne, atinge-Te de ei, să vorbească din Cuvântul Tău
Să dea hrană miezoasă, aprinde Tu, flacăra din nou.

De la amvoane se vorbeşte, departe de Cuvânt
Lumea a pătruns în adunare, îndepărtând ce este sfânt
Vorbitorii sânt ca lumea, aleargă după vorbe deşarte
Nu sânt născuţi din nou, de Adevăr, ei sânt... departe!

Doamne, pune lucrătorii Tăi, să vorbească din Cuvântul Sfânt
Să fie unşi de Duhul Tău, călăuziţi de Tine, aici pe pământ
Scoate lucrători destoinici, focul, să ardă mereu,
Adunarea, să fie în clocot, aşa cum Îi place lui Dumnezeu.
Amin!
22-12-2017.
Ciobanu Stelian.