SAUL

SAUL

Pornise Saul spre Damasc
având de la cei mari poruncã
sã-i prindã grabnic pe creştini
ca lupul ce spre oi se-aruncã
flãmând şi însetat de sânge.
Însã acestea nu vor plânge
şi nici nu se vor tângui.
Cãci cel ce-nvaţă a muri,
cu drag de Domnul se va frânge.
Un glas venit din cer, din slavã,
un tunet larg în miez de zi,
spre fariseu tãios se-ndreaptã
ca bubuitul cel de lavã.
Şi glasul un rãspuns aşteaptã.
"O, Saule, îi zise Domnul
de dincolo de galaxii,
de ce Mã prigoneşti pe Mine
şi-Mi sfâşii turma din câmpii ?
Ce ţi-au fãcut ai Mei copii ?"

"Dar cine eşti ?", întreabã Saul
cuprins de spaimã şi de frig.
"Eu sunt Isus nãscut în staul
dar care azi din cer te strig
sã laşi tot duhu-mpotrivirii

sã nu mai lupţi cu pumnu-n vânt,
sã împlineşti Legea iubirii
vestind-o pe întinsul firii
la multe Neamuri pe pãmânt !"

"Şi ce sã fac acum, Stãpâne ?"
întreabã Saul de pe jos
cu faţa-n lacrimi îndreptatã
spre Salvatorul sfânt Cristos.

"Te du mai grabnic în Cetate
şi vei afla rãspuns pe datã !",
îl lãmuri cu grai de frate
Isus din slava nepãtatã.
*
Oricâţi vor fi prigonitorii
Isus i-aşteaptã rãbdãtor.
Dar când dã la o parte norii
punând în piept un alt fior
în tainã Duhul le vorbeşte
şi pocãinţa a-nceput.
Cel ce ura acum iubeşte
iar Dumnezeu îi este scut.