Sărmanii

Sărmanii


Dorm stăpânii, dorm şi câinii,
Linişte-i ca de mormânt,
Nu se-aude nici un sunet,
Nici o boare nu-i de vânt.

–Hei , vecine , n-avem pâine,
Iar uleiu-i terminat,
De trei zile totu-i gata,
Şi de-atunci n-am mai mâncat.

De copii, măcar te-ndură,
Eu mai pot încă răbda,
Toţi copiii plâng de foame,
Şi venii la dumneata.

Eşti creştin foarte cucernic,
Cânţi în strană de demult,
Am să-ţi lucru la grădină,
Când mă chemi am să te-ascult.

Doar o pâine,numai una,
Foamea să le-o potolesc,
Voi pleca cu ea îndată,
Să nu te mai plictisesc.

–Chiar acum, în toiul nopţii ,
Toată vara ce-ai făcut?
Ţi-ai cam irosit puterea
Şi acuma eşti pierdut.

Pentru nişte pierde vară,
N-am nimic de risipit,
M-ai trezit în miez de noapte,
Căci tu eşti om de nimic!

–Fugi de-aici, dispari de grabă!
Poate iese vre-un dulău,
N-are ce mânca de tine,
Şi e vai de capul tău!

Deci sărmanul , se întoarse
Şi mai necăjit acasă,
Căci vecinul îl gonise,
Şi n-avea pâine pe masă.

Iar Isus privind din ceruri,
Chiar atunci a lăcrimat,
Căci creştinul cel din strană,
Foarte mult L-a-ndurerat.