text Poezii crestine

Sare și lumină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doru Satmarean
Când Domnul a spus aceste cuvinte
S-a referit la oameni sau la alte ființe?
Ucenicilor le-a spus atunci că sunt
Sare și lumină în lumea de păcat.

E valabil și pentru noi, suntem noi așa?
Sau suntem sare de călcat în picioare
Sau lumină pusă sub obroc și nu-i ce vedea?
Ca nu-i în sfeșnic să lumineze strălucitoare.

Mulți suntem poate numai azotați și artificii
Nici pretenții de-a fi așa nu mai sunt la unii
Sarea și lumina sunt cu importanță mare
Existența umană depinde și de ele în trăire.

Viața creștinului se cere identificată oricând
Cu aceste elemente în faptă, vorbă și gând
Exemple simple luate ca-n toate pildele Sale
Ce exprimă minunat puterea învățăturilor date.

Sarea și lumina sunt valabile oricând în veacuri
Învățătura dată prin ele să fie vindecătoare leacuri
Sarea de își pierde gustul, putere de-a săra n-are
Nu mai e bună de nimic va fi călcată-n picioare.

Așa e viața de creștin de își pierde identitatea
Devine fără valoare pierzându-și credibilitatea
E desconsiderată, nu-și mai are respectul avut
E inutilă pentru om ca vasul spart de lut făcut.

Tot așa și lumina dacă nu se vede nu-i lumină
Se bâjbâie pe întuneric călcând mereu în tină
Creștine drag să fii ca o cetate pe munte înalt
Să te vezi oricând că ești creștin Lui devotat.

Lumina nu se aprinde ca să fie ascunsă undeva
Trebuie să lumineze totul în jur pentru a se vedea
Lumina ce-a fost pusă în noi să lumineze oameni
Prin fapte bune și vorbe frumoase ce vom rosti.

De vom fi sare și lumină Domnul va fi proslăvit
Vom fi ca ucenicii în fața cărora Domnul a vorbit
Purtarea bună în mijlocul omeniri să fie mereu
Ca să slăvească pe Domnul cei ce vorbesc rău.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>