Săptămâna Naturală

Săptămâna Naturală

Când Domnul, lucrarea Sa
Cea creatoare Şi-a-nceput,
Puterea-I de-a-Şi exercita
'N vorbire, toate s-au făcut.

Primul lucru a fost, , lumină’’
Despărţind, bezna în două,
Iar dimineaţa, a fost senină
Si-ntâia zi... minunea nouă!

Şi-apoi întinderea între ape
Cu-al ei necunoscut mister,
Ce-a desparţit ape de ape
Şi Domnu-a denumit-o: cer.

Toate apele, fiind grămadă,
Numite mări, au stat în faţă,
Şi au format marea pleiadă
De rezervoare pentru viaţă.

Şi Terra, a făcut să crească
Iarbă, copaci, pomi roditori,
Ca astfel ei să înveselească
Pe-oamenii sfinţi, cei viitori.

Pe întinderea numită, , cer’’
A aşezat pe mândrul soare,
Ce strălucea plin de mister,
Prin forţa lui cea arzătoare.

Apoi, el şi luna s-au numit
Cei mai giganţi luminători,
Ziua şi noaptea, de-mplinit
Un rol de-a fi, guvernatori.

În jurul lor mulţimi de stele
Pe cerul nopţii-n întuneric,
Au fost create, c-astfel ele
Să dea aspectul lor feeric.

Când la Cuvânt, au apărut
Şi fel de fel, de vieţuitoare,
Toate viaţa, au şi început
În mări, şi ape curgătoare.

Şi după soiuri nenumărate,
În aer a-nceput să zboare,
Mulţimi de păsări-naripate
Frumoase fiind prin creare.

Pământu-apoi de animale
S-a populat într-o clipită,
Luându-se din lutul moale
Materia, cea neînsufleţită.

Către sfârşit, a făcut omul
După Sfânta-I asemănare,
Şi în Eden, a răsărit pomul
Cu porunca, prin ascultare.

Astfel, creaţia s-a încheiat
Când şase zile din lucrare,
Desăvârşită, s-a terminat
Prin forţa sacră, creatoare.

Şi-n ziua şaptea S-a oprit
Privind, la câte El crease;
Fiind mulţumit, S-a odihnit
De tot, ceeace El lucrase.

Flavius Laurian Duverna
03 septembrie 2008