text Poezii crestine

SÂNGELE ŞI APA DIN COASTA LUI ISUS

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu


Sângele a curs șuviță din tot trupul lui Isus,
Când acel soldat al Romei plin de ură L-a străpuns.
Azi, cu Duhul împreună, ce-a venit din veșnicie,
Iată, sângele și apa dau aceeași mărturie:

Că atât de mult iubit-a Dumnezeu lumea întreagă,
Încât hotărî să moară chiar Ființa cea mai dragă.
Astfel dragostea cerească, ce-i la om cu neputință,
A făcut ca cel ce crede să vină la pocăință.

Cine crede-n Jertfa sfântă, în Domnul Isus Hristos,
Va fi izbăvit de toate, cât ar fi de păcătos.
Va primi o viață nouă, viața veșnică în dar,
Nu prin meritele sale, ci prin credință și har.

Să dăm lumii mărturie despre ce-a făcut Isus
Când în viața noastră goală dragostea Lui s-a impus.
Ne-a dat Duhul Cincizecimii cu eterne mângâieri
Și a pus în duhul nostru de trăire noi puteri.

Peste tot în lumea noastră să fim astăzi martori vii
Pentru cei ce n-au credință în Isus și veșnicii.
Ei toți pun la îndoială Biblia cu-al ei cuvânt
Și mai cred că viața toată ține doar pân’ la mormânt.

Însă din mormântul rece S-a sculat Isus Hristos
Să ne-arate adevărul proaspăt și victorios,
C-a învins pe totdeauna pe Satan și boldul morții,
Deschizându-ne spre ceruri ușa și zăvorul porții.

Iată-aceasta-i moștenirea celui care sincer crede
Și apoi venind din slavă pe Isus, Domnul, Îl vede.
Vor striga îngeri din ceruri: „Cine este Împăratul?”
„Este Domnul nostru tare și viteaz cum nu e altul!

Ridicați-vă privirea chiar acum voi, porți de slavă,
Ca să intre Împăratul către-a cerului dumbravă”.
Unde visul nu se curmă și-i deplină fericirea
Ce prin cruce și-nviere ne-a adus-o-n dar Iubirea.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>