Samson

Dorm copiii lui Israel,
Somnul vastului păcat,
Jos pe glia strămoșească,
Un pământ înstrăinat.
Filistenii pustiesc,
Calcă totul in picioare,
Un taifun de neoprit,
In puteri amețitoare.

Zace cortul celui Sfânt,
Chivotul bătut din aur,
Legile Făgăduinței,
Cel mai Sfânt, de preț tezaur.
In ocara si dispreț,
Ca tunica si vesmăntul,
Unii s-au îndepărtat,
Căci Călcară legămăntul.
Cel promis de Dumnezeu,
De aceea e lăsată,
Peste ei rusinea crudă,
De urgie… Ca răsplată.

Jos sub falnicul stejar,
Între Torea si Estaol,
Duhul Domnului il miscă,
Pe un tânăr călător.
Păru-i cade peste umăr,
O podoabă de nectar,
Semn al unui legămănt,
Între el si Suveran.
Plâng izvoarele de sus,
Valea sumbră se întărește,
Dumnezeu i-a dat un dar,
Mai presus de legea vieții.
Mediteaz-adânc viteazul,
Gânduri multe il frământă,
Peste țara lui Israel,
El privirea si-o aruncă.
Iar târziu in neagra noapte,
Dus de valul îngânării,
Se afundă-n labirint,
Cu solia răzbunării.

De la Iuda înspre Lehi,
Tot ținutul imprejur,
Filistenii au tăbărât,
Ca să pedepseasc-acum.
Pe marele războinic,
Care holdele le-a ars,
Rup pământul de mânie,
In turbări fără răgaz.
Insă jos, sub o tulpină,
Aruncată in hotar,
Fara preț sau importanță,
Este-o Falcă de măgar.
Vin Dusmanii spre Samson,
Lănci de foc plutesc in vânt,
El se uită si zareste,
Falca-nfiptă in pământ.
O ridică si loveste,
Fără milă, cu mânie,
Trupuri frânte cad zdrobite,
Secerați peste câmpie.
Fug Dusmanii umiliți,
Urmăriți de-un singur om,
Lasă steagurile-n urmă.
Si pe zeul lor Dagon.

Căpetenii se adună,
Plan să facă, să-l doboare,
Om ca el nu-i pe pământ,
Dumnezeul lui e Mare.
Dar e om nu-i zeu oricum,
Care-i este slăbiciunea ?
Nu se poate sa nu aibă,
Depășește rațiunea.
,,E la Gaza!” Strigă unul,
Iar mulțimea se uneste,
Dar Samson stia de ei,
De pe ziduri îi păndeste.
Si tărziu in miezul nopții,
Smulge porțile din rol,
Le ridică si le duce,
Pan’ pe muntele Hebron.

Pleacă iarasi călătorul,
Valea din Sorec răsună,
Planuri negre se urzesc,
Dintr-o dragoste nebună.
Vin coioții după pradă,
La Dalila cu arginți,
,, Omul care te Iubeste
Il vrem viu… Ori mort aici!”
Află dar secretul lui,
Si puterea lui cea mare,
Si-ți vom da tot ce doresti,
Titluri multe si onoare.

In orbirea dureroasă,
Al iubirii viclesug,
Fica vitregă a ghenei,
Il încearcă rând pe rând.
Se opune luptătorul,
Dar, la urmă-nduplecat,
De minciuni, frumos rostite,
Se destăinuie fapt.
Iar cănd somnul il cuprinde,
Briciul taie legămăntul,
Cad suvițele de par,
Se intunecă pământul.
Vin Dusmanii bucurosi,
In sfârșit l-au biruit,
Îi scot ochii si degrabă,
In temniță l-au trăntit.

Să invartă piatra sorții,
Fericiți de razbunare,
Peste-o vreme toți mai marii,
Se adună-n sărbătoare.
Casa-i plină, veselia,
Se asterne peste tron,
,,Unde e vrajmasul nostru?
Aduceți-l pe Samson.
Să danseze pentru noi.”
Toți pe răsete s-au pus,
Dar vitezul orb si trist,
Prinde stâlpii de la mijloc,
Si cu glas încet si stins.
Strigă: Doamne, dă-mi putere,
Doar odată să-mi răzbun,
Ochii mei”, si se-apleacă
Iar casa se preface-n scrum.

Sus pe deal sub un stejar,
Între Torea si Estaol,
Sub o piatră de granit,
La lumina stelelor.
Zace trupul fara viață,
Al viteazului înfrânt,
Un martir al lui Israel,
Ce așteaptă-n legămănt.
Ziua Sfântă a-nvierii,
Cand Isus va strămuta,
Pe acei ce-au adormit
Si-au murit in slava Sa.

De M.Horlaci.