Samson

După ani de bine-n ţară
S-au stricat evreii iară
Dumnezeu nemulţumit
Rău de tot I-a pedepsit
Ca să-ndrepte-n ţara lor
Jugul filistenilor.

Pe atunci, un om trăia
Manoah el se chema
Fii deloc el nu avea
Şi un înger noaptea-n vis
Către soaţa lui a zis:
’’Naşte-vei şi fiul tău
Drag fiind lui Dumnezeu
De Duh Sfânt se va pătrunde
Foarfeci părul nu-i va tunde
Din robie-odata el
Scoate-va pe Israel’’.

Nu trecură multă vreme
Şi născu copil femeia
Numele Samson i-au dat
Şi de mic era-nzestrat
C-o putere uimitoare
Până ce crescuse mare.

Spre-un oraş mergând odată
Însoţit de mamă, tată,
Şi un leu dintr-o pusitie
Alergat-au să-i sfâşie
Dar Samson numaidecât
Ca pe-un ied l-a omorât.

Într-o vale mergând iute
Vulpi, el prinse vreo trei sute
Câte două-apoi de coadă
Laolaltă el le leagă
Şi-ntre cozi câte-un tăciune
Arzător Samson le pune
Şi le lasă-aşa legate
Peste lanuri secerate
Ale filistenilor
Aprinzând tot grâul lor.

’’- Ce-ai făcut, s-au prins de frică
Cel din neamul lui s-o zică
Filistenii nu ştii tu,
Că ne sunt stăpâni acum?’’

Şi pe el sări o ceată
Înhămatu-l-au îndată
Când văzutu-l-au legat
Dânşii mult s-au bucurat
El întinde aprig însă,
Mâinile la braţe strânse
Şi cad jos ca nişte aţe
Funiile de pe braţe
Pune aprig însă mâna
Pe o falcă de măgar
Şi adoarme pe vecie,
Filisteni cu ea, vreo mie.

Altădată spre-nserat,
Într-o cetate-a intrat
Vrând acolo a dormi
Pân’ s-a lumina de zi.
Când la miezul nopţii dară
Şi Samson din pat coboară
Se tot duce prin cetate
Pan’ la porţile-ncuiate
Din ţâţâni le scoate-afară
Cu uşori cu tot le cară
Pe-amândouă la spinare,
Spre un munte-ndepărtare.

Spre-a vieţii lui sfârşit
Cu-o femeie s-a-nsoţit
Filisteancă, ea era
Şi Dalila se chema.

Filisteni la ea intrară
Într-o zi şi-o întrebară:
’’- Ia vezi, n-ai putea cumva
De la soţul tău afla
În ce-i stă puterea lui?
Dacă afli şi ne spui,
De acum o să fii bogată,
Îţi vom da frumoasă plată’’.

Pe Samson din vremea-ceea
Nu-l slăbea deloc femeia
’’- Vai, bărbate’’ glăsui
Ea cu lacrimi într-o zi:
’’-Tot îmi spui că ţii la mine
Nu ştiu dac-ai ţine,
La-ntrebare mi-ai răspunde
Şi nimic nu mi-ai ascunde."

El mereu o amăgea
Adevărul nu-i spunea.
Stă apoi mâhnită foc,
Fără de-ai vobi deloc
Ea într-una cu-n focare,
Bietul nu era în stare
Ca s-o vadă supărată
’’- Hai’’ a zis, ’’ţi-oi spune, iată:
Dacă părul mi s-ar tunde,
Eu pe loc m-aş moleşi
Slab ca orice om aş fi’’.

Ea atâta-i trebui
Pe mai mari îi şi vesti
Pletele i le tăiară,
Şi puterile-i secară,
I-au scos ochii amândoi
Şi l-au chinuit apoi
Între ziduri făr’ de soare
Şi-l scoteau din închisoare
Peste zi ca să muncească,
Râşniţa ca s-o-nvârtească.

Tot aşa muncind mereu,
Făr-de ochi îi era greu.
Filistenii se adună
Într-o zi cu voie bună
Mulţi de tot, la o serbare
Vreau s-aduc-o jertfă mare
Idolului lor Dagon
C-au scăpat şi de Samson.

Când era serbarea-n toi:
’’- Hai s-aducem între noi
Ah, şi pe Samson aici
Să ne bucurăm privind’’.
Şi din temniţă-aducându-l
Între doi stâlpi l-au aşezat
Şi cu-n glas mare-a strigat:
’’- Dăruieşte-mi Doamne sfinte,
Vlaga ce-o aveam-nainte
Ca să mă răzbun pe ei
Pentru-aceşti doi ochi ai mei
Şi cu-aceştia toţi de faţă,
Stingă-se şi-a mea viaţă!"!

Strânse voiniceşte-apoi
Stâlpii-n braţe amândoi
Scuturatu-ia vârtos
Şi căzură-atuncea jos.
Casa mare din hotare
Peste lume adunată,
Acolo-şi dădu suflarea
Cu Samson, toată-adunarea.
Astfel el, prin moartea sa
Neamul dejugatu-l-a.