Sămânța dintre spini

În anii buni ai vieții mele, cândva Stăpânul îmi vorbi
Încredințându-mi dintre stele a Sa lucrare a-mplini;
Cu forță vie, tinerească intrat-am în lucrarea Sa,
Crezând că nu-i în lumea asta nimic s-oprească calea mea.

Sămânță plină de viața, cu suc bogat de-nfăptuire,
În glia tare, pământească am început a mea rodire.
Și am crescut udat cu haruri în prea bogata Lui grădină,
Dar din pământul plin de ură, creștea alături mărăcină.

Un timp crescut-am împreună, din soi atât de diferiți
Însă crezând că ne-nțelegem, ajuns-am tot mai contopiți.
Înconjurat de crengi spinoase, un firav fir, un spic de grâu,
Uitând de ce visam odată, zăceam acum în plin desfrâu.

Și am schimbat în nopți de fugă al rugăciunii dulce ceas,
În zile lungi pline de trudă, puținul timp abia rămas.
Privind la cer doar printre spinii ce mă împung neîncetat
Nici nu mai știu ultima data când jos genunchiul mi-am plecat.

Un veac lumesc cu-ngrijorari e mărăciniul meu acum
Ascunsă-n el e-a mea lucrare și rătăcit al meu vechi drum.
Am fost cândva sămânță bună ce promitea un rod bogat,
Însă crescând cu spinii-alaturi, a lor putere-a câștigat.
***
Tu rupe azi din rădăcină spinul ce crește lângă tine,
Alungă orice-ngrijorare care legat de jos te ține.
Și te înaltă tu mlădiță, lăstar plăpând, bun roditor
Mai mult, mai mult crescând în soare, spre cel ce e Stăpânitor.

Adu din spicul tău cu bobul, rod însutit cu mulțumire,
Domnind prin spini vei știi la Toamnă o înmiită răsplătire.
N-a fost o vreme-n lumea asta mai bună pentru-a fi in glie:
Ridica-te dar și lucrează, jos în pământ-sămânță vie!

Eu sunt sămânța dintre spini, de grija lumii innecată
În jurul meu sunt mărăcini, dar nu am fost de El uitată;
Cu harul Lui udând în glie, a smuls lăstari de-amărăciune,
Sunt azi din nou sămânță vie și cresc-n-a Lui promisiune.