SĂMÂNȚĂ DE IUBIRE

SĂMÂNȚĂ DE IUBIRE


Mi-a încolțit pe tâmple
Un adevăr deplin,
Senin și pur ca roua
Ivită din senin,

Spre-a încolți sămânța
Cuvântului Divin,
Lipsit de praf și de minciună,
Minciună sau blesteme,

Deci, bucură-te suflet
Când Domnu-o să te cheme,
Minciună și blestem,
Schimbate să devină
Un Adevăr, etern,
Ca cel nălțat pe lemn
CARE NE E, LUMINĂ.

Inimi fierbinți, ca cerul albastru,. Calm la strung,
Vor transforma oțelul
Din sabie, în plug,

Aâta nemurire, extatică e-n tine,
Copil matur și trist,
Ce greu treptat revine
Un om idealist,
Ce asculta, de Tine,

Departe ești de toți
Acei, ce i-ai iubit,
Sorocul ți-e de-a fi
Un vis neîmplinit? ? ...
O inimă rănită,

Un vișin altoit
Care păstrează urme
De lamă de cuțit,
Ai inimă cuminte
Și plină de povești,

Povești ce-ai face-aievea
Să le-mplinești pe toate,
Să nu fie durere,
Mânie și nici moarte,
Dar intuiești pe oameni
Și ale lor povești,
Dar sunt unii, ce doar îi privești,
Enigme bine-nchise
În stelele cerești,


Nu -ți este dat să știi,
Fiind bulgăr de pământ
Ce-i veșnic, trainic,
De nepătruns și sfânt,

Nu idolatriza pe-acești
Oameni”statui de mici, de lut”
Că foarte multe-au fost,
Dar s-u sfărmat, demult,

Înalță Adevărul
Și-l pune în lumină,
Mizeria minciunii
Tu roagă-te, s-apună,

Doar adevăr lucească
Ca Venus, de pe cer,
Rămână să domnească
VEȘNICII, SUS ÎN CER,

Din amintirea-mi tainic
Să stingă noaptea sură,
Ce ochii mi-a mânjit,
I-a întinat cu zgură,

Să cânt iarăși, Psaltira,
IUBIND DIN NOU, NATURA,
Strunind îndată lira
Să reproduc, Scriptura,

Poverile de gânduri
Se macină se sting,
Ca praf rămas din oameni
Ascuns, departe-n gând,

Mă bucur iar de viață
Ce sta pitită-n mine-n,
Încrederea în semeni,
Dorinți de-a face bine,
Speranță-n, Dumnezeu,
Voința de-a iubi
Și cumpătat în toate
Nădăjduiesc a fi,
ÎN VEȘNICII, CU TINE,
Învață-mă a ști
Ce-i rău și ce e bine,
Iar Duhul Tău, curat,
Revarsă-l peste mine,

El mi-a adus din nou
Viaț-adevărată,
Binecuvântați să-mi fie
Și mamă ca și tată,

Oriunde și oricând,
IUBIREA LOR, CEA VIE,
Voi răsplăti iubind
Și-i cânt prin poezie,

S-alegem bine-n viață
Prieteni și ortaci,
Să ținem la distanță
Și ghicitori și vraci,

Credit le-om da finit
Cât credem necesar,
Și nu-i jignim, când mint,
Că s-or căi amar,

Îndreaptă-i dacă poți
Cu firea ta, glumeață,
Să-i sfătuiești, minciunii
Să nu-i dea importanță,

Iar tu să știi, desigur,
Chiar de te vezi, om singur,
Încrede-te în bine
Că e Isus, cu tine.

Să crezi în veșnicie
Și că o să revie,
Arată-ți bunătatea,
Preceptele și Cartea,

Citează tuturor
Din noul, TESTAMENT,
Să creadă-n viitor
Și nu doar în moment,

Ajută-i să iubească
Și să nu mai cârtească,
Cuvântul îi răsfață
Cu-o veșnică, viață,

Credința-n, Dumnezeu,
E-averea cea mai mare,
Prin ea poate oricând
Să-i facă la rău, față,

Avere care-un muritor
O are-n stăpânire,
Turma crescând cu spor,
S-o treacă-n, nemurire,

Iubirile de sine-s
Ruina cea mai mare,
La cei ce se încred
În vis și întâmplare,

Trebuie să trăiești
Mereu, pentru ceilalți,
Rugând, pe DUMNEZEU,
S-ți dea mai mulți, talanți,

De-nveți să te nutrești
Cu vin sfințit și pâine,
Credința de-o vestești
Arăți că-i lângă tine,

DOMNUL, CE TOTUL ȚINE,
Învață-ți și copiii
Tot bunul simț, aparte,
Al celor ce pământul

Muncesc, să țină toate,
Și-l răscolesc spre roadă
Cu unghii netăiate,

Iubește-ți tare, țara
Și n-o face de silă,
Să ai de oameni milă
C-aici sfârșea ocara,

Ce n-avea să revină
În nația română,
Ce-și scutura, povara,
S-ănchege iarăși, țara,

De-aici coboar-o vână,
Ce-absoarbe calm lumină,
Dorind tare, să revină,
La cuvinte, din latină,


Fugi de-acel viclean ce poartă
In privirea lui minciună,
Și creierul să-ți fie-o poartă
Pentru-a cerului cunună,

Mândria să-ți dispară,
Să te lipsești de ea,
Fiind cea mai grea povară
Din toată viața ta,
Ce viața ți-o mâhnește
Liman când va apare,

Al tău suflet curat
De ea se curățește,
Să crească tot mai mare
Și binecuvântat,

Înțelepciunea fie-ți
În viață țel și scut,
Cu-n suflet delicat
Curat de nou născut,

Muncește-n toată vremea
Ca să se ducă lenea,
Să nu minți, niciodat
Și să nu fii, limbut,

Să fugi de trădători,
De ticăloși și răi,
De-ar jura, mii de ori,
Fiindcă-s de fapt, actori,

Și min, că-s ca ai tăi
Astfel încet, încet,
Vei deveni ascet
Și veșnic purtător,
STINDARDULUI DE MALTA,
Că n-are viitor,
Piatră sculptând cu dalta
Că-i idol, care-ar vrea,
S-asculți doar de minciună,
Acum te las, așa,
-E vremea:
-noapte bună-

DUP-O DECADĂ, FIX
Domnul, spori cu-n ins
La cei aleși, ai Lui,
Domeniul cerului
Și în sinea mea, am zis,
Cu-ajutor venit de sus,
Voi îndeplini precis
Tot ceea ce i-am, promis,
Domnului, Hristos Isus.

Moldovan Pavel

Ineu
10iunie1981