Sacrificiul suprem pentru om

SACRIFICIUL SUPREM PENTRU OM

Amorțit de-ntristare, de frig și de nesomn,
Dus de la Ana la Caiafa,
La Irod, și-napoi,
Christos Dumnezeu,
Al vieții Domn, aștepta,
Să-L Judece păgânii, pentru noi! ...
Cel, ce mai ieri fusese Slăvit, de către, nemernica
Lui, faptură
Subit a ajuns de popor, umilit,
De faptura-i, azi plină de ură! ! ...
Deși, El nu comisese vre-un lucru greșit,
Doar împlinea prorocii,
Din Sfânta
Scriptură...


Și, vai ce acuzatii și ce nedreptate! ! ... ,
Și vai, ce popor și ce rautate! ! ! ...
Judecata, fu dreaptă în parte,
Dar, ce condamnare aparte! ! ...
Și Doamne ce josnica moarte! ! ! ...


E ceasul, când ura
Suprimă iubirea,
Și Lumina-și pierde
Strălucirea,
Când, nebunia
Învinge judecata
Și, câteva ore de
Întuneric îi este Răsplata,


E-ntunecatul ceas
De răzbunare,
Ceasul lipsit de iertare,
A unei mulțimi
Fară minte,
Și ceasul, când Fiul
E fără cuvinte.


E ceasul, în care moartea-și
Încearcă puterea
Și ceasul, când
Domnul
Așteapta-nvierea,

E ceasul când viața se pierde
Viață să deie
Puterea morții, cât
ține-o scânteie...

Tectonice plăci,
Se izbesc cu putere,
Proroci învie,
Dup-o lungă tăcere.
Când, duhul la Tatăl
Îl dă Domnul
Cel Sfânt
Și la-nviere
Mulți drepți, la viață
Se-ntorc din pământ.


Cutremur și-ntuneric
Se lasă pe țară,
Soldatii-ngroziți
Se-așteaptă, să moară,
Perdeaua din templu
Se rupe, în două

Comandantul roman,
Atunci înțelege că a comis,
Mare fărădelege
Și că făcu păcatul greu,
De-a fi batjocorit
Pe Fiul
Lui Dumnezeu,

Și apoi moartea
Cade, învinsă,
Cu diavolu-n foc,
De moarte, învinsă
Și falsul proroc
În Gheena nestinsă! ! ...


Sus, Domnul Vieții
Și Slava Lui mare,
Rămân, pe vecie
Să lase iertare.


Moldovan Pavel