text Poezii crestine

SABIA ÎMPĂRATULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
SABIA ÎMPĂRATULUI

Să-ţi cinsteşti conducătorul!…
Dumnezeu cel drept l-a pus
Cu o sabie-a dreptăţii
Să-l atingă pe supus.

El îndepărtează răul
Precum face un chirurg
Ca s-aducă o speranţă
Lacrimilor care curg.

Teme-te şi dă-i cinstire,
Precum Biblia ne-a zis.
Sabia e necesară
Solului din Cer trimis.

Temerea cea reverentă
A avut-o Solomon
Şi-a primit înţelepciune
Pentru strălucitu-i tron.

Dar când judecă păcatul,
Ca să afle un răspuns,
A lucrat cu-nţelepciune:
Sabiei nu i-a dat curs.

Tot poporu-avea să afle
Că doar Dumnezeu din Cer
Îl ajută pe-mpăratul
Să dezlege un mister,

Să se facă o dreptate
Cu un adevăr deplin
Care mătură minciuna
Şi pe cei ce-o întreţin.

A decis înţelepciunea
Dată chiar atunci de Sus
Ca răspuns la rugăciunea
Către Mesia Isus.

Sabia e pentru-aceia
Care-n Lege nu găsesc
Un motiv real s-asculte
De Părintele ceresc.

Sabia-i unealta Legii,
Rodu-nţelepciunii? Har.
Îl primeşte doar acela
Ce s-a pocăit cu-amar.


Poţi să-ţi camuflezi căderea,
Răul să nu-l recunoşti.
Cum te vei ascunde-odată
De-ale îngerilor oşti?

Ei veni-vor ca să smulgă
Orice om şi ins pătat
Care n-a dat ascultare
Vrednicului Împărat.

Sabia va fi răspunsul
Dumnezeului Preasfânt
Cel de care fug zadarnic
Mulţi rebeli azi pe pământ.

Deci, acum, cât ai prilejul
La Isus, te rog, să vii!
Să-I mărturiseşti păcatul
Cât trăieşti printre cei vii!

Nu-i mai mare-nţelepciune,
Dar ceresc dat orişicui,
Decât să-L cinsteşti pe Domnul
Să trăieşti de dragul Lui.














Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>