Să vă iubiți părinții

Să vă iubiți părinții, chiar de sunt slabi, neputincioși
De sunt pe calea pocăinței sau sunt necredincioși.
Căci v-au crescut cum au putut, cu mâini bătătorite
Cu greu, dar cu iubire, cu atâtea nopti nedormite...

De mai aveți părinții în viață, chiar de sunt bătrâni
Nu-i părăsiți, v-asteapta acasă, cu ochii lor senini...
Privesc în zare, stau la poartă, și gândul lor zboară
La vremuri pașnice și binecuvântate, de odinioară.

La vremea tinereții lor, când prunci erați și mititei
Când îi strângeau în a lor brațe, cu-atata drag de ei
Ce vremuri grele dar frumoase, cu masa încărcată
Cu toții adunați în jur, părinții și copilașii laolaltă.

Copii fără astâmpăr, părinți de multe ori, osteniti
Dar toți erau împreună și nu mai puteau de fericiți
Copii fără vreo grijă, aveau pe mama și pe tatăl lor
Să poarte orișice povară, să se-ngijeasca de a-i lor

Dar anii au trecut în zbor, copiii au plecat departe
Părinții au rămas în prag cu amintiri, să-i tot aștepte
Și mulți dintre copii, prinși în viața ce și-au clădit
Au uitat de-ai lor părinți, ce i-au crescut și i-au iubit.

Să vă iubiți părinții, copii ce ați zburat din cuibul lor
Mama și tata, vă duc dorul, si plâng după copiii lor
Ei au dat tot ce au avut, ca să vă fie bine tot mereu
Nu îi uitați, să îi iubiți așa vă poruncește Dumnezeu

V-asteapta-n prag, mama și tata, cât să mai aștepte
Sunt poate slabi, poate bolnavi, dar au băieți și fete
Se sting încet, căci anii zboară, se duc spre veșnicii
Vei vrea să îi mai vezi odată, dar poate nu vor mai fi

Iubiți-vă părinții, cât mai sunt în viață, pe pământ...
Nu au nevoie de flori multe, puse pe-al lor mormânt
Vorbiți-le cu blândețe, fiți buni, fiți cu sufletul curat
Cum v-au învățat părinții pe care Dumnezeu i-a dat!