text Poezii crestine

Să-ți cânt întotdeauna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Să-ți cânt întotdeauna,
E tot ce îmi doresc,
Din zorii zilei calde,
În care mă trezesc,
Până-n apus de soare,
De soare auriu,
Că ești Tu lângă mine,
Din zori de zi eu știu.

Să-ți când vreau și iubirea,
Mereu ce-o întâlnesc,
Mi-e inima hrănită,
De harul Tău ceresc,
Flămând sunt eu întruna,
Setos de Tine sunt,
Căci am doar cerul țintă,
Mergând pe-acest pământ.

Îți strig și bunătatea,
Când ochii îi deschid,
Cobori îndat' la mine,
Atunci când eu te strig,
Să ma doboare viața,
O clipă n-ai lăsat,
Căci Tu mergi înainte,
Păzit sunt ne-ncetat.

Departe de urgie,
Ma duci doar Tu mereu,
Să-ți pot cânta cântarea,
Și-atunci când este greu,
Departe de mânie,
Mereu doar Tu m-ai dus,
La capăt sus în ceruri,
Să fiu trudit ajuns.

Și-odihna ce mă umple,
De dor... de dorul Tău,
E visul ce mă trece,
De orice vine greu,
Căci dragostea de Tine,
În luptă m-a-ntărit,
Mi-a dat mereu putere,
Să nu fiu nimicit.

Mi-a dat și-acea nadejde,
Că eu... te-oi intâlni,
În clipa când din slavă,
Tu Doamne vei veni,
Mă-ncred doar în cuvântul,
De sus ce-i auzit,
Mereu am bucurie,
Că Tu... m-ai mântuit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>