Să pot să tac....

Învredniceşte-mă Stăpâne
Să pot să tac, să pot să rabd
Când cei din jur mă-ţeapă-n coastă
Să pot smerit, umil,... să tac!

Te pun 'naintea mea Isuse
Pe urma Ta, voi păşi eu
Ajută neputinţei mele
Să pot răbda când trec prin greu

Nu de duşmani sunt lovit Doamne,
Căci aş tăcea, nu aş ofta
Dar sunt străpuns de-aceia care,
Se cred copii în casa Ta

Cei puşi în frunte, cei cu vază
Ne asupresc pe noi, pe oi
Lovesc aspru cu pumnu-n masă
Nu le pasă Doamne, de noi.

De mergem, sau cădem pe Cale
Ei nu se-opresc să ne aline
Durerea noastră nu-i şi-a lor
Şi ne cunosc doar când ne e bine.

De ne-am uita Doamne, la oameni
Am fi căzuţi, am fi răpuşi
Dar Tu-ai ştiut asta de veacuri
Ştiut-ai că vom fi străpunşi,

Loviţi şi nebăgaţi în seamă;
De-aceea-i spus, la Dumnezeu
Mereu să ne fie privirea -
Urmând numai pe Fiul Său

În mâna Ta e izbăvirea
Tu poţi purta povara noastră
Pe Tine Te chemăm Stăpâne
Să ai milă de-a Ta Mireasă

Lovită aspru, părăsită,
Plângând Te-aşteaptă în pridvor
Întinde-o mână şi mângâie-o
Căci ne topim Doamne, de dor

Să vii iubitul nostru Mire;
Privim în sus, plângând de dor
Ne-am săturat Doamne, aicea
Mi-e dor de Tine, scump Păstor

Nu atât mă doare înjosirea
Venită de la fraţii mei
Dar dorul după nemurire,
Ne copleşeşte, dragii mei

Lumea aceasta nimic n-are
Vrednic de noi, copiii Săi
Doar lacrimi ce-n mărgăritare
Se vor schimba iubiţii mei

Răbdăm, cununa noastră vie
Cu siguranţă-o vom primi
De la Acel ce totul ştie
Şi-I pasă de ai Lui copii

Noi nu le ştim, dar El cunoaşte
Numărul lacrimilor toate
Va fi ferice de cei care
Răbdând, le schimbă-n nestemate

Să pot să tac, să poţi să taci
Să ne purtăm cu drag povara
Isus din Ceruri, din neant
E gata să-Şi culeagă roada

Şi-apoi ferice, noi cu El
Vom fi în Ceruri, în mărire
În veci de veci în slava Sa
În nedescrisa fericire!