text Poezii crestine

Să nu te temi în încercare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Să nu te temi în încercare, în ea să fii doar curajos,
În încercare nu ești singur, privește-n jur... e și Hristos.

Să nu îți pierzi nici în durere, speranța că-l vei întâlni,
Aici sunt toate trecătoare, îndată ele vor sfârși.

Să nu te temi de umbra nopții, ce-i plină doar de reci fiori,
Pe brațul Celui ce e veșnic, și-n noapte urci... tu nu cobori.

Pastreaz-a ta nădejde vie, privește doar spre răsărit,
Și vei vedea cât e de-aproape, acel ce este-un infinit.

Să nu te temi de teama care, încearcă a te cuceri,
Când stă la pândă tu privește, spre Cel ce-ndată va veni.

Doar El îți poate-aduce ție, fiorul dragostei divin,
Căci Domnul este-n orice vreme, doar de iubirea vie plin.

Să nu te temi nici de mânia, din vântul care s-a pornit,
Acel ce mustră chiar și vântul, pe cruce moarte-a biruit.

Neclatinat pe culmea stâncii, în orice vreme tu să fii,
Tărie-ți este numai Domnul, încredințat în El rămâi.

Să nu te temi de-al mării vuiet, El poate marea potoli,
Prin valurile ridicate, tu să vâslești nu te opri.

Credința vie-ntotdeauna, tu să o ai în Dumnezeu,
Căci doar prin El poți tu răzbate, în viață timpul cel mai greu.

Să nu te temi de nici-o teamă, ce-ncearcă a te zdruncina,
Puterea nu o are teama, puterea este-n mâna Sa.

Privește ceru-n orice vreme, în cea cu nori... sau timp frumos,
Și vei vedea... puterea vie, e doar puterea lui Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>