Să nu te temi!

Să nu te temi!

Să nu te temi de vânturi mari
Cu-a lor puteri distrugătoare,
Căci casa ce-ai zidit stă tare
Când peste ea furtuni se-abat
Spre-a te trânti-n descurajare.

De-ar fi-n rafale cât de multe
Lovituri grele spre dărâmare,
Speranţă s-ai că-n frământare
Domnul le ştie, să le-asculte
Şi-opreşte-a lor pornire mare.

Şi oricâte ploi şi vânt în vijelie
De-o vor izbi ca s-o destrame
Să ştii, Iubirea, Ea nu doarme
Şi-o va ţinea strâns pe temelie
Ca nimenea să n-o răstoarne.

Pe Stânca Vieţii, fiind zidită -
Nici vânturi, ape, nici furtuni,
Nu-i vor produce stricăciuni,
Nici n-o putea din loc urnită
Că-i strânsă tare-n rugăciuni,

Ea va sta tare sus pe Stâncă
Cum stă Cetatea de scăpare,
În simbol Domnul, ca salvare
Nădăjduit... şi-aşteptat încă
De-acei... cu lacrimile amare.

Flavius Laurian Duverna
22 iulie 2018