„Să nu se roage!”

— Să înceteze-a se ruga
Vecinul meu, îl știți voi care –
Se roagă pentru fiecare;
Eu, zi de zi, insist mai tare,
Spunându-i să mă lase-așa
Că-i viața mea.

De unde știu? Chiar el mi-a spus,
Cică mă poartă-n rugăciune.
Eu am ani mulți și fapte bune
Și nimeni nu mă poate pune
Din zori să-L laud pe Isus
Până-n apus.

Se ia și de copiii mei,
Că uite, fiul meu cel mare
Era normal, ca fiecare,
Acuma nici un chef nu are
Și tot mă-ntreabă viața ce-i,
Fără temei.

El cade-așa, ca-ntr-un extaz
Ori e absent și chinuit;
Și nu știu eu ce-o fi greșit
De vrea să fie „pocăit”.
Îi văd și lacrimi pe obraz
Și mi-e necaz.

Ba eu mai cred că s-a rugat
Cam pentru tot ce-mi aparține,
(Când nu e rău, îmi prinde bine
Și-atuncea, mai că l-aș susține)
Că într-o zi mi s-a-ntâmplat
Lucru ciudat:

Stând cu familia la taifas,
M-a pus, ca de-obicei, năpasta
Să-mi contrazic din nou nevasta;
Dar vezi că ea, de data asta,
Mi-a dat dreptate. Și-am rămas
Fără de glas.

E bună pacea-n casa ta
Și înțelegerea-i un har,
Dar de-o să vrea un trai bizar,
Fără vreun dans, făr-un pahar,
Cum țineți voi? Eu chiar n-aș vrea
Să fie-așa.

Să nu se roage, nu vreau eu,
Pe mine să mă lase-n pace.
Vrea prozeliți, dar n-am ce-i face
Că parcă-ar vrea să mă înșface
Și să mă dea lui Dumnezeu
Ca pe-un trofeu.

Din câte știu, ești șeful lui,
Diacon, pastor, orice-ai fi,
De ce nu-ncerci a-l domoli?
Vreau doar atât: să pot trăi!
Și nu vreau mila nimănui,
Așa să-i spui.

Să nu se roage… Dar de-o vrea
Când eu voi fi bătrân sau când
Necazuri vor veni la rând,
Numai atuncea de va vrea
Să aibă pentru mine gând…
Că el e credincios și blând
Și știu că rugăciunea sa
Va ajuta.