Să nu ratezi Răpirea!

E noapte-ntunecată peste orașul mut
În care viața pare a se fi stins demult...
Domnește numai bezna pe străzile pustii. .
E liniște deplină. . nu se aud copii. .
Un colț palid de lună răzbate printre nori
Pe bolta cătrănită ce-ți dă adânci fiori. .
Nori negri astă-noapte... auzi? ca un slab zumzet. .
Dar nu de bucurie. . pare a fi un plânset...
Jale comună parcă... și din mai multe case...
Și din cele sărace și din cele pompoase...
Dar oare ce să fie? Ce să se fi-ntâmplat?
Tablou apocaliptic... sumbru și-ntunecat...
Totuși o luminiță se întrevede slab
Cum luminează pașii pe drum unui pribeag...
Se-apropie cu plânset de casa părintească. .
Dar cine să-i deschidă? Nu-i cine să-l primească... .
Însă ceva aude în preajmă, un suspin și-abia mai deslușește că este un vecin...
-Doreai să-ți vezi părinții însă e prea târziu...
Zadarnic intri-n casă că totul e pustiu! ... .
Am fost pe timp de ziuă să văd de au plecat:
Doar hainele de noapte le-au mai rămas pe pat! . .
Cu alți vecini vorbit-am, că am timp să-i aud:
Ei spun că și copiii cu toții-au dispărut...
- Nu poate fi posibil:
Părinții mei iubiți Sunt undeva prin casă
și dorm, fiind obosiți. .
Îi voi găsi de-ndată!
Iar tânărul pribeag
Pe trepte urcă iute și-ajunge sus, pe prag. .
Sub palida lumină abia de mai zărește
Ușa iubitei case pe care-o regăsește;
Prea lung îi pare timpul de la a sa plecare
Ce-aduse mamei sale numai îndurerare...
Parcă îl vede-aievea pe-al său tată în lacrimi
Zicându-i: oh, renunță la lume și la patimi! ... .
Și multe cu părere de rău l-au copleșit;
El ușa o deschide și-aude un scârțâit. .
Un scârțâit lugubru, sinistru și pustiu...
Doar ceasul pe perete spune că-i prea târziu...
Dar totuși tinerelul se-ncinge-n căutare
Prin camere, prin holuri, cu mare disperare:
- Unde ești, mamă, tată? ? ... căci am venit acas'!
De astăzi înainte eu n-am să vă mai las! ...
Dar unde, unde sunteți, iubiții mei părinți? ... . . Oh, cin' să-i mai răspundă? Pereții amuțiți? ? ...
Acum el înțelege de ce-i așa pustiu
în casa părintească: venit e prea târziu!
Pe pat el mai zărește doar haine-mbrățișate:
E semn c-ai lui plecat-au la cer în miez de noapte! ...
Candela i se stinge iar el se prăbușește
Și-n casa-ntunecată cu-amar se tânguiește:
-Oh, eu, risipitorul, de ce n-am ascultat
De ceea ce părinții iubiți m-au învățat? ...
De ce-am plecat de-acasă în lumea desfrânată
Uitând că am o mamă, uitând că am un tată? ...
De ce pe căi deșarte departe am umblat? ...
De ce de-ale lor sfaturi nicicând n-am ascultat? ...
Acum ei sunt în slavă, i-așteaptă răsplătirea. .
Îmi este clar de-acuma că am ratat Răpirea... .
*
Trezește-te, drag frate, a fost numai un vis!
Nu, n-ai ratat plecarea spre cer, spre Paradis!
Mai ai încă o șansă tu, fiu risipitor!
Întoarce-te la Domnul de vrei să zbori spre nori!
Ai mai primit din ceruri încă o înștiințare
Dar poate pentru tine e ultima strigare!
Iar dacă nici acuma nu-ți vei veni în fire
Și Îl respingi pe Tatăl și marea Sa iubire
Se poate ca la noapte când doarme omenirea
Să dormi și tu-n păcate și să ratezi Răpirea!
Oare poate să fie ceva mai dureros
Decât să plece sfinții, iar tu să rămâi jos?
O, nu, cu siguranță, pentru un fals creștin
Care rămâne-n lume, va fi un mare chin!
Să nu ratezi Răpirea, plecarea către nori!
Te-ntoarce azi la Domnul de vrei spre El să zbori!