Să nu rămâi fără nadejde

Să nu rămâi fără nadejde, în ziua când necazu-i greu,
Cu tine-n el de mână-i Domnul, El nu te va lăsa la greu,
El îți cunoaște și suspinul, să-l șteargă poate numai El,
Acel ce ție-ți este Rege, e Regele Emanuel.

Să nu rămâi fără credință, când noaptea pare far' sfârșit,
Căci orice noapte-aduce-ndată, doar razele de răsărit,
Aduce numai bucurie, cu ea se trece-orice necaz,
Chiar lacrimi dacă curg în noapte, El îți va șterge-al tău obraz.

Să nu rămâi fără speranța, că-l vei vedea tu pe Isus,
Chiar dacă astăzi ți se pare, că vremea-i oarbă ca-n apus,
Privește dincolo de zare, căci dincolo de zări mereu,
E Cel ce ție-ți va aduce, speranță-n ceasul cel mai greu.

Să nu rămâi fără iubire, iubește tot ce întâlnești,
Pe calea sfântă doar iubirea, te face tu să nu greșești,
Și picurii mărunți de ploaie, de astăzi tu îi vei iubi,
La brațul Celui sfânt și veșnic, unde te-așteaptă vei sfârși.

Să nu rămâi flămând sub harul, ce curge el nemeritat,
Să-ți fie azi cuvântul hrană, el este sfânt și-adevărat,
E mana sfântă ce-i lăsată, de Cel ce-i viu... de Dumnezeu,
Hrănește-te cu tot ce astăzi, mai lasă El prin harul Său.

Dar de vei fi secat pe cale, să cauți doar izvorul viu,
El izvorăște-n orice vreme, el izvorăște și-n pustiu,
Adapă-te în vremuri bune, în cele grele să rămâi,
Pe stâncă sus în tot și-n toate, în sfânta dragoste dintâi.

De vrei să nu le pierzi pe toate, să fii cu totu-n Dumnezeu,
Nu-ți va lipsi a Sa prezență, de-ți este adăpostul tău,
De-ți este ție desfătare, El scutul tău va deveni,
Speranță, dragoste, nadejde... credință-n tine va sădi.