Să nu pleci Doamne niciodată

Să nu pleci Doamne niciodată,
De lângă sufletu-mi zdrobit,
În Tine fă-l ca-ntotdeauna,
El să se-ncreadă Domn iubit.

Să nu mă lași sub ploi mărunte,
Eu singur Doamne ca să fiu,
Rămâi cu mine căci mi-e calea,
Un secetos... adânc pustiu.

De mână ține-mă-n furtună,
Căci fără Tine aș cădea,
Doar Tu în ea îmi ești tărie,
Să cad cu Tine n-aș putea.

Să fiu zdrobit de-acea mânie,
Ce urlă astăzi ne-ncetat,
Nu pot să fiu căci Tu pe mine,
Isus a-l meu... nu m-ai lăsat.

Rămâi acea dintâi iubire,
De focul ei să fiu păzit,
De ură și de vrăjmășia,
Ce dă târcoale Domn iubit.

Păzește-mă cu-a Ta iubire,
Să-mi fie scut aș vrea mereu,
De ea nu poate ca să treacă,
Vre-o dată Doamne acel rău.

Să nu pleci Doamne de la mine,
Ușoară pradă eu aș fi,
Dacă mereu printre ruine,
Eu singur Doamne aș păși.

Aș fi o pulbere luată,
De-un vânt ce-ar fi el bucuros,
Să mă arunce în pustie,
Să nu îl lași iubit Hristos.

Tu înconjoar-a mea ființă,
Doar cu puterea Ta mereu,
Atunci nu poate să îmi fie,
Isuse sfânt vre-o dată greu.

Întinde-ți aripa Stăpâne,
La adăpost să stau sub ea,
Să nu mă lași pe căi străine,
Tu ține-mă pe calea Ta.
Amin