Să nu ne fie teamă

Cât vom păși pe cale, să nu ne fie teamă,
De cea care pe cruce, învinsă ea era,
Învins-a fost o dată, ea astăzi nu mai poate,
Spălat ce-a fost cu sange-napoi a mai fura.

Să nu ne fie teamă, de răcnete-auzite,
Nu vor putea vre-o dată, vre-un rău s-aducă iar,
Căci jertfa de pe cruce, a fost o jertfă care,
Ea între noi și răul... adânc, a pus hotar.

Să nu lăsăm ca teama, ea azi să ne-nfășoare,
Cu amăgiri ușoare, noi să nu ne hrănim,
Căci Domnul pe Golgota, urca fără de teamă,
Urca El din iubire, ca noi să nu murim.

Când vre-o răscruce-n față, pe drum ea va apare,
Să nu ne fie teamă, suntem conduși de-un sfânt,
Nu poate rătăcirea, vre-o dată să ne aibă,
Căci noi suntem a Celui, ce vine în curând.

Nu poate deznădejdea să tulbure pe cale,
Ființele ce astăzi, fără de teamă sunt,
Pe drum spre cele sfinte, ea teama nu există,
Ea este doar a celui ce urlă în adânc.

În ale noastre inimi, ea loc nicicând nu are,
Căci pline sunt de pace, de dragoste... de dor,
Vre-o teamă să se-așeze, nu poate căci spre ceruri,
Azi inimile noastre, grăbite sunt în zbor.

Și cele care zboară, sunt pline de iubire,
Vre-o dată să le-ntoarcă, din drum nu va putea,
Acel ce-aduce teama, căci dragostea-i putere,
Puterea este Domnul, El teama v-alunga.