Să nu-mi lași ochii mei să plângă

Să nu-mi lași ochii mei să plângă,
După pământul secetos,
A lor tristețe fă să fie,
De dorul Tău iubit Hristos.

Să-mi fie gura larg deschisă,
Atât de mult eu îmi doresc,
Nu pentru murmur sau cârtire,
Ci doar să-ți spun cât te iubesc.

Să nu-mi lași pașii pe cărarea,
Ce duce doar în ratăciri,
Să-i pui aș vrea pe urma care,
Este pe aripi de iubiri.

Ca să nu cad pe-adânc de vale,
Sau sub un val ce-i ridicat,
Eu vreau să stau doar sus pe stâncă,
Pe urma Ta neclătinat.

Să nu-mi lași inima flămândă,
De tot ce este doar divin,
Nu vreau ca ea să se hrănească,
Flămândă din amar pelin.

Hrănește-o Tu doar din cuvântul,
Ce poți să-l lași prin Duhul Tău,
Ca ea să nu slăbănogească,
Mereu lovită de cel rău.

Să nu-mi lași mâinile să cadă,
În deznădejde spre pământ,
Fii Tu a lor mereu tărie,
Cu Tine am un legământ.

Să stea mereu spre cer curate,
În rugăciunile fierbinți,
Ca să mă pui aș vrea la capăt,
În rândul celor ce sunt sfinți.

Să nu lași focul să se stingă,
Din pieptul meu până Tu vii,
Să-l faci să ardă el întruna,
Aprins doar după veșnicii.

Pe buze numai o cântare,
Aș vrea să am... iubitul meu,
Să nu mă lași să tac o clipă,
Eu să te laud vreau mereu.
Amin