Să nu mergi pe calea largă

Să nu mergi pe calea largă, pe pământ cât mai trăiești,
Cel ce spui întotdeauna, că pe Domnul îl iubești,
Să-i arăți acea iubire, în slujire azi mereu,
Fără poposiri pe cale, când pe ea îți este greu.

Să nu ocolești adâncul, cel de vale ce-i întins,
De te-ncrezi cum spui în Domnul, nu vei fi vre-o dată-nvins,
O credință care-i vie, cea care-i adevărată,
Nu-ți va ocoli azi pasul, pe-acest drum ea
niciodată.

Nu îți dezlipi privirea, de la cerul înstelat,
Doar de sus îți vine-n toate, ajutorul așteptat,
De îți este așteptarea, plină ea de-acea răbdare,
Care-ți va aduce ție, zile pline de-ndurare.

Alergarea să îți fie, una neobositoare,
Să n-o-ndepărtezi tu astăzi, de la sfintele izvoare,
Când ești însetat... din apa, vie tu să bei mereu,
Să primești acea putere, doar care-i din Dumnezeu.

Hrană ție să îți fie, doar cuvântul ce-i lăsat,
De Acel ce este veșnic, viu și pururi Împărat,
El va fi a ta tărie, îți va fi și mângâiere,
Căci cuvântu-i vindecare, este plin el de putere.

Să fii credincios, căci Domnul, El îți este credincios,
Nu te va lăsa vre-o dată, de ești sus sau de ești jos,
Mâna Lui e nelipsită, astăzi ea din viața ta,
Doar privește-n jur... și-n toate, tu mereu o vei vedea.

Stai pe stânca ce odată, te-a zidit cu mâna Sa,
Chiar de-s multe anotimpuri, pe ea nu te clătina,
Fii acelaș în furtună, și sub soare cum tu ești,
La sfârșit... tu Țara sfântă, pe vecii s-o moștenești.

Ca pe străzile de aur, să pășești când vor sfârși,
Cele care sunt de-o clipă, vremuri grele ce-or veni,
Veșnice nu sunt, doar cerul, este veșnic... infinit,
Mergi mereu doar înainte, nu încet... tu fii grăbit.

Lasă-ți fața umezită, nu o șterge azi mereu,
Lasă greul ca să fie, greul care-i cel mai greu,
Spre pierzare te va duce, drumul care-i doar ușor,
Gol de dragostea divină, gol el este și de dor.

Chiar de-s ziduri înălțate, nu fi cel ce ocolește,
Stai mereu în rugăciune, strigă, cheamă-L, mijlocește,
Le va sfarâmă îndată, poruncind doar un cuvânt,
Dumnezeul celor care-l poartă azi mereu în gând.

Nu te îndoi... doar crede, că El este veșnic viu,
Că-i mereu... mereu cu tine, chiar de treci și prin pustiu,
Chiar de este plin de fiare, azi pustiul apărut,
Tu în El să-ți pui credința, azi din ce în ce mai mult.

Căci e vreme de-ncercare, este-un timp de pregătire,
Pentru marea sărbătoare, la-nceput de nemurire,
Să fii gata, căci îndată, tu de El vei fi-ntrebat,
Cine ești? ... sau îți va spune... intră fiu de Împărat.

Este vreme de trezire, vreme și de prelucrare,
Stai de veghe-ntotdeauna, planul și a Sa lucrare,
Să se împlinească astăzi, chiar de nu-o-nțelegi acum,
În tăcere-naintează, pe al mântuirii drum.

Mergi pe el până în locul, ce-i cu grijă pregătit,
Pentru tine, să ai viața, astăzi ce ai moștenit,
Nu vor fi în ea nici lacrimi, nu vor fi în ea dureri,
Nu vor fi nici suferințe, nici greoaiele poveri.

Tu rămâi doar în picioare, mainile-n sus ridicate,
Acea clipă minunată, este ea atât de-aproape,
Rămâi plin azi de credință, de iubire rămâi plin,
Bucuros fii în al nopții, geamăt sau poate suspin.

Căci și ele au un capăt, toate se vor termina,
Loc nu are nici suspinul... geamătul în Țara Sa,
Sus în ea e numai miere, nu există întristări,
Nici a vieții ce sunt astăzi, pe cărare doar poveri.

Nu sunt vremuri de durere, nici cele-nfricoșătoare,
Sus în cer sunt numai zile, pline care sunt de soare,
Nu există nici apusul, este veșnic răsărit,
Căci în cer domnește Domnul, toate El ți-a dăruit.

Ți-a dat șansa mântuirii, El e Cel ce te-a-nfiat,
Din păgânătatea lumii, este Cel ce te-a salvat,
Vegheator fii azi în toate, să nu pierzi ce ai primit,
Într-o clilă-n care poate, neveghind... ai ațipit.

Nu lăsa plăcerea lumii, ceață-n față să-ți devină,
Nu lăsa nici valul vieții, să te-nghită, fii lumină,
Fii făclia ce-i aprinsă, astăzi tu nu fumega,
Cea aprinsă e văzută, ea de sus... din slava Sa.

De rămâi mereu statornic, îl vei întâlni odat,
Căci pe cei statornici Domnul, îi așteaptă ne-ncetat,
Sus în cerurile sfinte, Țara sfântă să le-o dea,
Și cu El o veșnicie, împreună ei să stea.