Să nu-l dai nicicând uitării

Să nu dai nicicând uitării, binele ce ți-a făcut,
Cel ce-odată pentru tine, suferinț-a cunoscut,
Cel ce ți-a purtat povara, pe o cruce răstignit,
Ne-gândindu-se la Sine, doar la tine s-a gândit.

Să nu dai nicicând uitării, cine ție ți-a iertat,
Viața ta creștine care, a fost plină de păcat,
Când ți-a dat o haină nouă, și o mare bucurie,
Bucuria mântuirii, care este-o veșnicie.

Să nu dai nicicând uitării, cine ție vindecare,
Ți-a adus creștine-n clipa, când strigai cu disperare,
Când cereai să se atingă, de-al tău suflet păcătos,
Mila Celui ce e veșnic, mila sfânt-a lui Hristos.

Să nu dai nicicând uitării, jertfa care a adus,
Cel care-a pășit pământul, biciuit, umil, supus,
Cel care-a luptat cu moartea, Cel care a biruit,
Arătându-ți sus pe cruce, cât de mult El te-a iubit.

Să nu-l uiți pe Domnul slavei, care ceru-a părăsit,
Să salveze-ntreg pământul, când a fost El prigonit,
Să salveze omenirea, de la moartea-ntunecată,
Bând paharu-amărăciunii, ca să fie ea iertată.

Nu-L uita, căci El creștine, niciodată n-a uitat,
Să-ți dea zorii dimineții, nici apusul pe-nserat,
Nu te-a dat nicicând uitării, în a Sa iubire-ntruna,
Te-a purtat pe drumul vieții, ca să-ți dea-ntr-o zi cununa.