text Poezii crestine

Să nu îmi lași ființa

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Să nu îmi lași ființa, Isuse-n vreme grea,
Prin valea de durere, să fii și Tu cu ea,
Să nu mă lași prin valuri, să nu văd urma Ta,
Tu să mă ții de mână, să pot înainta.

Să nu lași prin pustie, ca eu să fiu răpus,
Să-mi dai a Ta putere, să pot privi în sus,
La ape de odihnă, aș vrea să fiu condus,
Să nu opresc pe cale, În zori. . dar nici apus.

Să nu mă lași Isuse, să duc ce este greu,
Credință pune-n mine, să văd doar brațul Tău,
Ce luptă totdeauna, oricât de greu ar fi,
Să știu că pentru mine, să lupți... nu vei opri.

Să-mi duci mereu privirea, spre loc Dumnezeiesc,
Un cânt pe buze pune-mi, să-ți cânt căci te iubesc,
Și-atunci când către Tine, cu foc eu voi striga,
Să nu mă lași Isuse, să vii în fața mea.

Să-mi dai mereu putere, când noaptea-i lungă... grea,
Să nu ascult de șoapte, s-aud doar vocea Ta,
S-alerg spre-o zi cu soare, ce nu se va sfârși,
Doar plin de bucurie, căci vreau a te-ntâlni.

Să mă-nsoțească harul, când eu voi fi slăbit,
Să vadă-mprejurimea, de Tine că-s zidit,
Să răspândesc lumină, și-atunci când n-oi putea,
Ca să se vadă-n mine, mereu lucrarea Ta.

O, Doamne, sfinte Tată, cu Tine-aș vrea mereu,
Să fiu, căci lângă Tine, ușor e tot ce-i greu,
Mi-e inima frumoasă, de-o porți în mâna Ta,
Tu umple-o cu iubire, doar să iubesc aș vrea.

Să nu mă lași o clipă, să cad eu la pământ,
Iar de-oi cădea Isuse, de sfântul legământ,
Să-ți amintești îndată, să mă ridici de jos,
Căci eu mi-am pus nădejdea, în Tine doar Hristos.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>