text Poezii crestine

Sa nu fugiti din Canaan

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana-Florica




SA NU FUGITI DIN CANAAN


Avraam si Sara,-ngrijorati
Ca era foamete in tara,
In fata lumii-au zis ca-s frati
Si catre alte zari plecara.

Inspre Egipt s-au indreptat,
Caci era tara-mbelsugata.
Ca va fi bine au sperat
Dar iata insa, ca odata,

Cei ce-l slujeau pe faraon
Vazura cat e de frumoasa
Sara,nevasta lui Avraam
Si-o dusera la el acasa.

Iar pe Avraam l-au rasplatit
Si i-au facut daruri bogate.
Intre ei bine l-au primit
Si i-au si oferit de toate.

Numai ca Domnul a vazut
Ce s-a-ntamplat si cu tarie
Ca din senin, El a facut
Necaz sa vina si urgie

Peste-mparat si casa lui.
Atunci, cu totii si-au dat seama
Ca Sara-i a evreului
Nevasta, si i-a cuprins teama.

I-au dat sotia inapoi
Si de urgie ca sa scape,
I-au dat camile, oi si boi
Si pe deasupra, robi si roabe.

Apoi sa plece l-au lasat
Chiar l-au condus pe drum spre tara,
Vazand ca-i binecuvantat
Si ca nimic rau nu-l doboara.

Caci Dumnezeu l-a aparat,
Tot raul l-a schimbat in bine.
De crezi in El neincetat,
El te ajuta si pe tine.

Dar spune-i orice plan al tau
Orice dureri, orice dorinte.
Ca-n ce faci fara Dumnezeu,
Ai sa gasesti doar suferinte.

Caci si Avraam, cand a plecat
Ca in Egipt sa stea o vreme,
Pe Dumnezeu nu l-a-ntrebat
Si nici n-a vrut cu el sa-l cheme.

Chiar daca s-a intors bogat
Si a scapat de saracie,
Mult mai tarziu, s-a intamplat
Un lucru, ce avea sa fie

Motiv de cearta si amar,
Fiindca-ntre roabele primite,
Se afla si acea Agar,
Pe care chiar Sara i-o dete

Sa faca un copil cu ea,
Pentru ca Sara era stearpa.
Dar ce folos? Facand asa,
In loc de pace, avu cearta.

Si peste generatii-ntregi
A dainuit aceasta ura.
Caci dupa ei, multi domni si regi,
Si chiar popoare intregi fura

Si sunt si astazi, peste ani,
Dupa vreme atat de multa,
Incrancenate ca dusmani,
Doua popoare ce se-nfrunta.

Unul se trage din Agar,
Pizmas si plin de-mpotrivire,
Iar altul e cel plin de har,
Care primeste mantuire.

De-acest popor atata stiu:
Ca are mama libertatea,
E al fagaduintei fiu
Si il va apara Dreptatea.

De-aceea, dragi surori si frati
Ce treceti prin nevoi, prin lipsuri,
Nu va lasati influientati
De ale lumii false visuri.

Sarac mai bine-n casa ta,
Dar sa traiesti in armonie,
Decat bogat, altundeva,
Dar fara har si bucurie.

Si orice hotarare-ati lua,
Sa intrebati intai pe Domnul.
In toate faceti voia Sa
Caci necunoscator e omul.

Sa nu fugiti din Canaan
Chiar de-n Egipt e-mbelsugare.
Ca fara Domnul, orice plan
Aduce numai intristare.








Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>