Să ne vorbim în versuri

Să ne vorbim în versuri, căci viața-i poezie,
Se trece cum se scurge, cerneala pe hârtie.

Să stam la căpătâiul, Acelui ce-o deține,
Umili... acum, căci nu știm, de va veni un mâine.

Să ne iubim ca focul, aprins doar de iubire,
Căci ura nu e calea, spre veșnica trăire.

Ea duce doar spre moarte, în focul cel nestins,
Ce arde-n suferință, e de dureri cuprins.

Să ne vorbim cu slove, ce pline sunt de har,
Ele zidesc înaltul, și îndelung hotar.

Păzește el ființe, de multe străluciri,
Ce au atâtea raze, ce-aduc doar amăgiri.

Să ne privim cu milă, ca un samaritean,
Dar nu spre avuție, ci înspre cel sărman.

Răsplata ne așteaptă, dacă vom fi plăcuți,
Vom fi la poartă-naltă, de El... recunoscuți.

Să ne trăim trăirea, mereu doar cu folos,
Așa cum o trăise, doar pentru noi Hristos.

Și noi cu dăruire, să fim doar pelerini,
Cu dor de veșnicie, aici... suntem străini.

Să ne vorbim cu darul, ce-i blând... mereu duios,
Cum ne vorbește cerul, chiar și pe timp noros.

În toate e iubirea, în toate este El,
Să fim și noi în toate, s-avem ca El... un țel.
Amin