text Poezii crestine

Să ne oprim din alergare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lupşea George
De va dispare cerul şi pământul
Glasul Acelui care la-ntocmit,
Eu voi trăi, aşa-mi spune cuvântul
Căci sunt răscumpărat şi mântuit!

De se vor face tot ce are viaţă
Într-un gheţar cu sloi din diamante,
În mine creşte-o tainică speranţă
Căci voi trăi o viaţă fără moarte.

De vor cădea şi stelele în mare
Iar viaţa-n ape se va termina,
Cât timp va fi şi Domnul pe cărare
Nimic nu va atinge finţa mea!

De munţii vor fi prefăcuţi ţărână
Sub flacăra cuptorului ce-i arde,
Atâta timp cât Tu mă ţii de mână
Mă voi urca pe-al cerului arcade!

De vor veni şuvoaiele de apă
Iar barca mea va fi cuprinsă-n ele
Eu ştiu că braţul Tău e ce mă scapă
Cu Tine am să ies din valuri grele,

De vor veni veşti multe de războaie
Iar cei din jurul meu vor tremura,
Credinţa mea nicicând nu se îndoaie!
Cu Tine Doamne eu voi triumfa!

Noi ştim că-naintăm cu paşi grăbiţi
Spre un sfârşit al vieţi omeneşti,
Creştinilor: -Suntem noi pregătiţi?
Putea-vom fi în slăvile cereşti?

Veniţi să ne oprim din alergare
Să ne-ntrebăm cum stăm cu pocăinţa
De se va auzi a Lui strigare
Ne va putea lua de-aici credinţa?

Căci încurând î-L vom vedea-n văzduh
Pe Cel care a spus că o să vină,
Ne-om contopi cu El atunci în duh
Şi vom zbura spre tainica grădină!

23.06.2009gl

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>