Sa ne imaginam rastignirea!

Să ne imaginăm răstignirea

De ce-L loviţi pe Salvator cu trestia şi biciul?
Când El veni să-ndepărteze mizeria şi viciul
Şi-a mângăiat cu gingăşie atâtea feţe întristate
Şi-a dat imboldul tuturor la trăiri înmiresmate.

De ce cu-asa cruzime voi pieptul îl străpungeţi
In loc iubirea-İ dulce cu sete s-o pătrundeţi?
In loc de suliţă de ce nu-i dati doar mir şi flori?
Privindu-i ochii Lui senini nu vă cuprind fiori?

De ce-ati bătut piroane în palmele-İ curate
Când El a vindecat şi boli şi inimi disperate ?
O, de-ati putea-nţelege azi divina Lui candoare
V-aţi prăbuşi ’naintea Lui la sfintele-İ picioare.

De ce-L scuipaţi în faţă pe cel mai sfânt din lume
Când misiunea Lui a fost la Cer să vă îndrume?
Să vă înnobileze dorul spre sfinte năzuinţe
S-ajungeţi să iubiţi nespus cereştile cerinţe.

De ce-L batjocoriţi pe Rege cu vorbe de ocară ?
Când El spre nimeni n-a rostit cuvinte ce doboară
Ci graiul Lui cel dulce necontenit a-mbărbătat
Făpturile cuprinse în nevrednicie şi-n păcat.

De ce i-aţi dat cununa spinilor, chinuitoare ?
De ce vă bucuraţi că azi Mântuitorul moare?
Nu vă cutremuraţi la gândul că-i Medicul cel bun
Ce poate să tămăduiască şi traiul cel nebun?

De ce şi astăzi, ne-ncetat, cu răzvrătită fire
Îl aşezaţi din nou pe lemn, îi daţi iar răstignire ?
O, de aţi ştii ce împliniri găsiţi primindu-İ darul!
Ingroziţi aţi fi la gândul de a-İ respinge Harul.

De ce să refuzaţi azi jertfa ce dă răscumpărare?
Lăsaţi-vă pătrunşi de Harul nemărginit de mare
Nu-L răstigniţi din nou, ci răstigniţi doar firea
Nimai aşa puteţi purta, ca strai, neprihănirea.

gc/ti