text Poezii crestine

Să mă ții mereu de mână

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Să mă ții mereu de mână,
Este tot ce îmi doresc,
Numai lângă Tine Doamne,
Pot fi bun și să iubesc.

Ca să fiu mult mai aproape,
De iubirea Ta aș vrea,
Aș cunoaște ce e moartea,
Dacă m-ai lipsi de ea.

Pe-ale dragostei vreau aripi,
Să mă-nalț mai sus, mai sus,
Căci doresc o întâlnire,
Cea cu Tine scump Isus.

Să întâmpin veșnicia,
Pregătit... e visul meu,
Ca să fiu a Ta mireasă,
Mire Tu sfânt Dumnezeu.

Vreau s-ajung unde pe ceruri,
Norii nu s-or aduna,
Va fi numai primăvară,
Împreună vom cina.

Vreau s-ajung unde apusul,
Timpul nu își va avea,
Căci în ceruri nu e noapte,
Teama ei va dispărea.

Să conduci a mea ființă,
Doamne vreau spre infinit,
Să îmi fie călăuză,
Duhul Tău Domn preaiubit.

Adăpost să-mi fie harul,
Care Tu l-ai măsurat,
Dăruit fără măsură,
Ce plăcut și minunat.

Când mi-e așternut nisipul,
Tu izvor de ape vii,
Să îmi fii... să nu mă-nghită,
Vremea rece în pustii.

Să mă duci vreau la limanul,
Așteptat și mult dorit,
Marea valuri când ridică,
Ca să fiu din drum oprit.

Fără Tine nici-o clipă,
Ca să fiu eu nu aș vrea,
Minunată-ntotdeauna,
Este doar prezența Ta.

Mi-e ușoară alergarea,
Când de mână Tu mă ții,
Să rămâi cu mine Doamne,
Până când o să revii.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>