Să mă smeresc

Să mă smeresc la poala crucii Tale
Să ardă lutul pământesc și eul meu
Și prin perdeaua lacrimilor grele
Să văd iubirea Ta de Dumnezeu.

Să se topească-n sânge de salvare
Răceala ce cu mâini dibace a-ncleștat
Inima mea de carne simțitoare
Și sufletul ce mult a alergat

Printre străini să-și afle împlinirea
Căci se simțea stingher, nefericit și gol
Și a aflat în lume doar pieirea
Deși pământului i-a dat ocol.

Dar n-a gustat din cupa pustiirii
Ce otrăvește veșnicia dintr-un vis
Ci a păstrat în taina curățirii
Trupul și gândul care nu s-a stins.

Și a rămas în minte treaz la șoapte
Ce încercau să se strecoare-ncetișor
Și n-a dat ascultare, nici dreptate
Cuvintelor care rănesc și dor.

Și s-a oprit la crucea-nsângerată
Proptită pe Golgota ce plânge iar
Și picurii din dragostea-Ți curată
Mă fac ca să primesc iertarea-n dar.

21 aprilie 2008